Noua ordine morală şi socială (II)

Toate aceste aberatii (alaturi de multe altele) arata o frenezie identitara ce îmbraca forme patologice. Wokismul destructureaza societatea, îi împarte pe oameni în functie de rasa, sex, orientare sexuala, greutate, sanatate fizica si psihica (mai nou a aparut si conceptul de „dementofobie”) etc. Întreg acest discurs este unul de propaganda si de intimidare. Se urmareste construirea unei lumi noi si realizarea unui om nou. Mi-e greu sa aleg, din sumedenia de exemple pe care le da Samuel Fitoussi în cartea sa Woke fiction (Le Cherche Midi, 2023), pe cele care reflecta cel mai bine absurditatea si ridicolul doctrinei. Spuneam în articolul de saptamâna trecuta ca am fost frapat de câti actori, realizatori, scriitori etc. îsi pun cenusa în cap atunci când încalca codurile woke. În 2020, actrita Emma Watson a publicat, pe contul ei de Instagram, în semn de sprijin pentru miscarea Black Lives Matter, un patrat negru pe care, pentru a-l pune mai bine în relief, l-a înconjurat cu o dunga alba. Alba, va dati seama! Izbucneste un scandal, iar celebra actrita îsi face de îndata autocritica: „Suprematia alba este unul din sistemele de ierarhie si de dominare, de exploatare si de opresiune, înradacinate profund în societatea noastra. Ca persoana alba, am fost beneficiara acestei situatii.(…) Încep sa înteleg ca sustineam un sistem în chip structural rasist”. În acelasi an, romancierul Stephen King declara ca diversitatea nu ar trebui sa fie un criteriu la premiile Oscar, ceea ce conteaza este valoarea. Atacat din mai multe parti, King publica în Washington Post un articol în care îsi cere scuze ca „a depasit limitele”, admite ca premiile Oscar îi favorizeaza pe albi si caracterizeaza lumea filmului drept sexista si rasista. Actrita Anne Hathaway avea rolul unei vrajitoare cu trei degete într-un film dupa Roald Dahl. Cum acest fapt este considerat a fi ofensator pentru persoanele handicapate care sufera de anomalia numita ectrodactilie, actrita îsi cere de îndata scuze, subliniind importanta „incluziunii” si necesitatea de a nu contraria sensibilitatea celorlalti. Friends, serial de mare succes, a intrat la un moment dat în vizorul ideologilor woke. Una din realizatoare, Marta Kauffman, a spus ca îi e rusine pentru contributia ei la serial; ca sa se reabiliteze întrucâtva, a donat patru milioane de dolari departamentului de studii africane si afro-americane ce la universitatea Brandels. Un actor care joaca în serial, David Schwimmer, si-a exprimat regretul si a aratat ca acum „este constient de privilegiul lui de mascul alb heterosexual”. Obsesia „diversitatii” este, de fapt, rezultatul unei lamentabile uniformizari ideologice. Nu altfel stau lucrurile în cazul luptei împotriva societatii patriarhale. Ce se doreste acum este, spre exemplu, valorizarea placerii la femei în cadrul actului sexual. Filme, seriale, carti sunt consacrate acestui subiect. Câteva titluri de carti: Julie Azan, Clitorisul înseamna viata, Julia Petri, Mic ghid al masturbarii feminine, sau universitara americana Iris Brey, Sub ochii nostri, aceasta din urma carte demonstrând ca, din pacate, clitorisul este putin reprezentat în cinematografie; cartea propune si un „Top 10 al eroinelor care se masturbeaza în seriale”. Proiectul de subversiune a societatii patriarhale esueaza în cel mai plat conformism. Pentru a combate violul, sunt stigmatizate scenele din Alba ca zapada si din Frumoasa din padurea adormita în care printul saruta o femeie fara sa-i ceara în prealabil consimtamântul. Frumusetea feminina devine „problematica” (e cuvântul preferat al wokistilor). Nudul feminin este ostracizat întrucât ar fi semnul transformarii femeii în obiect sexual. Incredibila pare – desi e cât se poate de reala – ceea ce putem numi „afacerea Roald Dahl”, în speta modificarile aduse textelor scriitorului, mergând pâna la rescrierea unor pasaje. La fel ca cenzorii nostri de dinainte de 1989, care vânau cuvinte ca „întuneric”, „frig” etc., wokistii cauta cu lupa în cartile lui Dahl orice cuvânt neconform au doctrina. Dintr-o fraza de genul „o masa neagra si lunga” dispare cuvântul „neagra”. Ciudat mod de a combate rasismul, mai ales atunci când folosesti la tot pasul criterii rasiste! Filmului Dunkerque, ce reconstituie operatiunea de readucere în tara a unor trupe britanice ramase izolate pe o plaja din Franta, i s-a reprosat lipsa din distributie a… femeilor si a actorilor de culoare! Diferite organizatii si site-uri fac statistici ce contabilizeaza, în filme, carti, piese de teatru numarul de persoane LGBT, de femei, de negri s.a.m.d. A aparut meseria de „consultant în diversitate”. Unul dintre ei se felicita, în 2021, ca persoanele cu handicap sunt tot mai des prezente în filme, dar regreta ca printre aceste personaje doar 71 erau LGBT, doar 101 erau femei de culoare pe când femeile albe erau majoritare (în numar de 344). Filmul Musie (2021) a fost criticat deoarece actrita care juca un personaj autist nu era… autista. Dupa trei decenii, Tom Hanks s-a scuzat ca el, heterosexual, a jucat rolul unui homosexual în filmul Philadelphia (1993). Actrita Amy Schumer, care juca în filmul I Feel Pretty (2018) rolul unei femei grase, a fost criticata pentru ca nu era… suficient de grasa, însusindu-si astfel în mod abuziv complexul femeilor foarte grase. Din fericire, actrita si-a facut autocritica si a pledat, vibrant, pentru diversitate („ce minunat ar fi fost, a spus ea, daca rolul meu era jucat de o actrita de culoare, si ce bine ar fi daca în filme ar aparea mai multi transexuali”). Se fac, totusi eforturi mari pentru a înlatura aceste neajunsuri. Într-un serial britanic rolul lui d’Artagnan este jucat de un negru, în altul rolul lui Anne Boleyn de o negresa. Montarea piesei Romeo si Julieta a propus trei distributii alternative: într-un rând protagonistii erau jucati de un barbat si o femeie, alta data de doi barbati si, în a treia versiune, de doua femei. Când, în noua ecranizare dupa Alba ca zapada, piticii au fost eliminati, pentru a nu stigmatiza niste persoane cu handicap, actorii pitici au protestat întrucât nu mai aveau roluri în care sa joace. Toate aceste aberatii (alaturi de multe altele) arata o frenezie identitara ce îmbraca forme patologice. Wokismul destructureaza societatea, îi împarte pe oameni în functie de rasa, sex, orientare sexuala, greutate, sanatate fizica si psihica (mai nou a aparut si conceptul de „dementofobie”) etc. Întreg acest discurs este unul de propaganda si de intimidare. Se urmareste construirea unei lumi noi si realizarea unui om nou. În fapt, cum bine spune Fitoussi, avem a face cu o regresiune antropologica. Si, adaug, o regresiune ideologica si culturala.