Image may be NSFW.
Clik here to view.
O fosta angajata a primariei Pascani a ramas datoare municipalitatii cu peste 150.000 lei. Timp de cinci ani, aceasta si-a completat veniturile virându-si bani direct din contul institutiei. Latura penala a cazului a fost solutionata de mult, dar cea civila este înca departe de solutionare. De la comiterea faptelor au trecut ani buni, dar primaria municipiului de pe Siret nu a reusit sa recupereze decât o mica parte a prejudiciului.
În perioada 2011-2016, Mihaela Buftea lucra în cadrul Serviciului Buget, Financiar, Contabilitate al primariei Pascani, ocupându-se cu calculul si plata drepturilor salariale din cadrul institutiei. Folosindu-se de aceasta calitate, femeia a întocmit în fals 49 de state de plata pe care le-a depus la banca, atribuindu-si salarii sau alte forme de remuneratie nemeritate în suma totala de 166.689 lei. Buftea a actionat timp de cinci ani pâna sa fie prinsa. În noiembrie 2019, ea a fost condamnata pentru delapidare, fals intelectual si uz de fals la un total de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executarii pedepsei. Solutionarea cauzei civile a fost disjunsa într-un alt dosar, care a fost judecat separat, tot de Judecatoria Pascani.
S-au recuperat doar 15.000 lei
Pâna la condamnarea penala, primaria Pascani reusise sa recupereze de la fosta sa angajata suma de 15.575 lei, platiti de Buftea în doua transe. În instanta, inculpatei i s-a permis efectuarea unei expertize contabile. Prin aceasta, ea a încercat sa demonstreze ca din totalul prejudiciului, nu-si însusise de fapt 43.659 lei. Expertiza afirma ca în perioada ianuarie-octombrie 2014, unul din conturile primariei Pascani fusese blocat din cauza unei actiuni de executare silita. Ca urmare, Buftea îsi folosise propriul cont bancar drept cont de tranzit, virând salariile unor angajati în contul sau. Ulterior, retragea banii si îi dadea celor îndreptatiti sa-i primeasca.
Aceasta aparare a fost respinsa de magistratii Judecatoriei Pascani. Conform legii, în cazul popririi conturilor unei institutii publice, nu sunt blocate si platile drepturilor salariale catre angajati. De altfel, din contul primariei Pascani se facusera astfel de plati în perioada respectiva. „Asadar, se puteau face plati din contul colector si chiar s-au facut, argumentul potrivit caruia inculpata a urmarit doar sa ocoleasca poprirea pusa pe contul colector nefiind unul valid. De asemenea, instanta retine un «modus operandi» (mod de operare, n.r.) elaborat si sustinut, inculpata fiind descoperita cu nu mai putin de 62 de acte materiale de delapidare, fiind exclus ca întocmirea în fals de documente si virarea de sume în contul personal sa vizeze efectuarea de plati pentru alti angajati ai primariei. Sustinerile inculpatei nu pot fi adevarate si prin aceea ca sunt total izolate, nu rezulta de nicaieri ca inculpata a actionat astfel în repetate rânduri pentru a achita salariile sau alte drepturi banesti pentru alte persoane”, au spus judecatorii.
Magistratii Judecatoriei Pascani au decis recunoasterea întregului prejudiciu reclamat de primarie, de 151.114 lei, Buftea urmând sa achite în plus si 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Sechestrul pus pe apartamentul de trei camere detinut de aceasta a fost mentinut, în vederea recuperarii banilor. Decizia luata la Pascani nu este definitiva, ea putând fi contestata cu apel.
Clik here to view.
