În luna mai 2024, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi are în vedere monitorizarea testarilor si a concursurilor scolare dedicate elevilor de clasa a IV-a, pentru înscrierea în clasa a V-a, an scolar 2024-2025.
Unitatile scolare în care numarul de elevi înscrisi este mai mare decât numarul de locuri pentru clasa a V-a vor organiza o testare, în conditiile prevazute de regulamentul scolar, în luna mai 2024, asimilând concursurile traditionale, deja recunoscute si apreciate în comunitate.
De asemenea, fiecare unitate de învatamânt aflata în aceasta situatie va publica în perioada imediat urmatoare, pe site-ul propriu sau alte canale specifice de comunicare, informatii detaliate privind numarul de locuri, calendarul înscrierilor si al testarilor, disciplinele la care se sustine proba si modele de subiecte, astfel încât elevii sa aiba un prilej real de afirmare si de performare, reducându-se, pe cât posibil, emotiile negative, sentimentul insuccesului etc.
Inspectoratul Scolar Judetean nu are atributii legale în planificarea, organizarea si sustinerea testarilor, însa a coroborat, într-un calendar unic, informatiile oficiale primite din scoli, astfel încât cei interesati sa poata avea, din timp, toate datele necesare formularii unei optiuni care sa corespunda aspiratiilor, nevoilor si intereselor copiilor.
↧