Stomacul alegătorului: de la tehnologia politică, la alarma pentru mediul de business

Alegerile de anul acesta au ceva cu totul special: nu au avut pur si simplu culise. Toate negocierile între taberele patidului pe cale de fuziune de facto – PSD si PNL – s-au facut pe scena – un fel de sex în grup cu lumina aprinsa, în care protagonistilor nu le pasa de ce se vede si aude. Negocierile politice sunt însotite întotdeauna – aici si în orice alta tara –  nu doar de discutiile ”strategice” privind guvernarea, ci, mai ales, de amprenta caracterului uman când e vorba de împarteli: meschinarii, tradari, lacomie, agresivitatea mediocritatii, violenta micimii umane etc, adica toate cusururile pe care omul din societatea omeneasca le poata cu sine de la un capat la altul al istoriei. Nimic din toate acestea n-a ramas acum în spatele usilor închise – acolo unde le-ar fi fost locul – ceea ce reprezinta, din punct de vedere politic, în primul rând un pericol pentru cei 5-6 ministri care, în baza experientei, chiar îsi înteleg ministerele si domeniile si care, intrati în acest malaxor al confuziei politice rezultate din împarteala, vor avea o mare problema de credibilitate si eficienta în guvernul urmator. Dar nu executivii sunt principala problema: s-a repetat de sute de ori în ultimele saptamâni ca toate concesiile pe care si le-au facut cele doua partide au fost atât de brutale si de toxice, încât ”numai politicienii cu stomacul tare” le-au putut accepta si înghiti. Se poate: însa anul acesta va fi testat, ca noutate, si stomacul alegatorului.   ”Ca noutate”, din 4 motive: Confuzia alegerii si disparitia check and balances 1, NU avem de-a face cu vechea alianta USL: pe vremea aceea, aveam un partid de opozitie foarte puternic – PDL – a carui pozitie pe scena politica era dublata, chiar triplata de presedintia lui Traian Basescu – cuplu politic partid-presedinte e opozitie, foarte pro-european. Or acum nu suntem în acea situatie. 2, Nu pot fi invocate aliantele dintre dreapta si stânga – si guvernarile de compromis dreapta si stânga din strainatate: guvernele 2,3 si 4 ale Agelei Merkel, de exemplu, – cu CDU-CSU si SPD (adica dreapta si socialistii) s-au facut numai dupa ce toate partidele si dreapta si stânga au alergat fiecare pe turnanta lui la alegeri: si-a câstigat singur alegatorii, si-a pastrat doctrina, a intrat la guvernare cu setul de masuri pe care si le-a negociat cu adversarii pentru propriul electorat. Or, noi suntem acum în situatia ca dreapta si stânga sunt pe aceeasi lista, ceea ce creaza nu doar confuzie în electorat, ci îl si ”vindeca” de judecata si concluzia politica, de psiholgia alegerii si de perceptia corecta a democratiei. Problema e ca lista comuna elimina tocmai competitia între patidele mainstream – competitie care e fundamentul oricaror alegeri democratice – suntem în ”uitati-va la lista asta, ne-am ales,  iesiti, prostilor, la vot si validati-o, ca oricum câstigam”. 3, Tehnologia politica de dezintegrare stiintifica a opozitiei democratice. Nu discutam aici despre AUR – partid declarat antieuropean si cu relatii mai mult decât suspecte cu regimul Putin – ci de orice alta forma de opozitie ideologica. Pâna acum, partidele mai mici intrau în jocul electoral local – jocurile si negocierile erau locale – iar taberele se configurau pe interese dupa alegeri. Acum lucrurile se fac la scara nationala – ecuatiile politice locale se stabilesc de la centru folosind forta distribuirii guvernamentale a resurselor si banii, muntii de bani publici pompti în televiziunile mainstream. Ce s-a vazut la Bucuresti – cu primarii Capitalei si cei de sectoate – se întâmpla în fiecare judet si resedinta de judet. Sa constatam ca la organizarea dintr-un singur tur a alegerilor locale (ea însasi un afront la democratia reprezentativa), s-au adaugat în ultimle luni cu tot felul de derogari de la legile electorale, culminând cu derogarea de la traseismul politic: Partidul vrea chiar totul – de la presedinte, la guvern, la autoritatile locale – si elimina prin tehnologie politica orice adversar l-ar putea încurca. 4, Cu o putere politica totala – de la Centru la primariile de comuna – Partidul îsi poate numi tot ce înseamna pozitii cheie în institutiile de forta: practic, dispare check and balances – mecanismul prin care puterile interne (incluzând aici si opozitia politica) se verifica si supravegheaza una pe alta, iar statul însusi vegheza sa nu fie capturat de catre cei care ajung la butoanele sale. Modelul Viktor Orban si ingineria socio-politica a României Modelul pe care aceasta tehnologie politica pare sa-l tinteasca este cel al lui Viktor Orban în Ungaria. Care, dupa ce a câstigat alegerile, si-a croit, prin tehnici legislative, o ”democratie a sa”: nu poate fi îndeparat de la putere decât de un val de furie populara, care nu e si nici nu pare ca va mai fi vreodata dupa legislaturi întregi de partid unic – suficient de puternic pentru a-i matura de la putere pe cei care, acaparând total resursele si economia în familiile noii nomenklaturi, îsi permit sa mai arunce ceva marutis gloatelor înainte de alegeri. În România nici n-ar mai fi nevoie de acest maruntis decât la bugetari si pensionari  – aici oamenii nu mai protesteaza, pur si simplu, spre deosebire de unguri, românii care nu sunt bugetari sau pensionari se urca în avion si pleaca. Dealtfel, toti cei care se pregatesc acum sa câstige alegerile locale îsi contempla orasele pustiite si judetele depopulate – dar nu se mai întreaba oare de ce-si iau românii lumea-n cap în conditiile în care nivelul de viata a crescut remarcabil si în România ultimului deceniu. Alarma pentru mediul de afaceri Dat fiind ca electoratul nu numai ca nu se mai poate organiza asa cum a fost el obisnuit, într-o cheie cvasiideologica – ci, dimpotriva, e pus în situatia de-a vota o lista plina cu ”inamicii” sai sau ai intreselor sale ideologice, coerenta pozitionarii fata de politica (politica, aia care produce politici)  îi revine mediului de afaceri organizat. Exista 3 semne care ar trebui sa alarmeze mediul de business si care sa-l împinga sa ceara lamuriri încotro se îndreapta scena politica româneasca. Sa le luam la rând: 1, Anul 2025 va fi un an crucial pentru politica fiscala: a discuta si negocia cu un partid de facto unic, care detine puterea aproape totala si la nivel central si la nivel local – si care dispunde inclusiv de instrumente de-a-si favoriza clientela economica si central si local – e ca si cum ai vorbi la pereti. Si nu ai nici partide de opozitie puternice, care sa poata influenta în vreun fel politicile de toate soiurile. Apoi, vine anul 2026 – la finele caruia se va termina PNRR-ul, adica miliardele care îti tin în frâu contul curent si dobânzile la datoria publica + proiectele de dezvoltare esentiale pentru economie: Partidul va trebui sa scoata din piatra seaca înca 5-6- din PIB la Buget (si nu-i va scoate scazând GAP-ul la TVA ajuns la 36- – ca banii aia sunt dirijati, pe caile coruptiei, tot la structurile de sustinere a Partidului): ci din noi masuri fiscale. Exista vreo garantie ca, odata eliberat de presiunea mentinerii la putere, Partidul nu va apela înclusiv la masuri aberante în genul impozitarii cifrei de afaceri? 2, Banii nu vor fi strânsi din reducerea evaziunii (evaziunea aia care manânca din piata curata si pune în dificultate companiile care lucreaza cinstit) – chiar daca se vor face masuri anti-evaziune vor fi pastrate portitele pentru clientela economica si cea din companiile serviciilor secrete: Ca exemplu, a fost nevoie de 2 (fix doi) ani, de la începerea afluirii de mii, zeci de mii de tone de marfuri prin Vama Siret (din)spre Ucraina, pentru ca statul sa cumpere un cântar pentru camioane. Sa ne închipuim ce festival de contrabanda si evaziune a fost acolo vreme de 2 ani, sub ochii serviciilor, ai ANAF, ai CNAIR si ai puterii centrale de la Bucuresti. Acel cântar a fost cumparat luna trecuta (februarie 2024), dar azi, când scriu, nu sunt sigur ca functioneaza tocmai din cauza asta – AICI LINK. Fara opozitie si cu pozitiile institutiilor de control si de forta adjudcate total, baza de sustinere tehnologica a Partidului va administra, nu va combate evaziunea. 3, ” Pozitiile institutiilor de control si de forta adjudcate total”: acum 2 saptamâni, s-a decis reorganizarea ANAF: directia antifrauda se descentralizeaza la nivel judetean – reapar vechile ”garzi financiare” (desfiintate la presiunile UE tocmai pentru ca nu combateau evaziunea ci ”reglau piata locala” cu controale selective) – adica Partidul preda ”la cheie” judetul: politica si instrumentele de forta. Sa mai constatam ca, privind la activitatea DNA, mizele din dosarele de coruptie sunt de cele mai multe ori ridicole si ele nu vizeaza banii (la vaccin si la bani nu dam) cât eliberarea unor pozitii? Toate aceste lucruri configureaza trecerea lenta – foarte lenta – aproape insesizabil de lenta – catre tara împartita la caroiaj a unui Partid a-ideologic, cu o opozitie prea slaba pentru a putea împiedica sau genera politici si de a se opune caracterului discretionar de-a guverna. Or, ce anume vrea sa faca PSDNL în urmatorii ani e de datoria mediului de afaceri organizat sa afle chiar de la PSDNL: încotro se îndreapta scena politica româneasca si cum evitam i-liberalismul? Stabilitatea politica si razboiul de la granita Problema stabilitatii politice se pune si e foarte importanta: Si în PSD si în PNL sunt aripi fie cu simpatii rusesti, fie cablate la retele de interese (îndeosebi apropiate de anumite grupuri economice din serviciile secrete) care au legatura cu Rusia. Astfel ca predictibilitatea, în raport si cu aliatii din NATO si cu cei alaturi de care vrem sa mergem în momentul de reconfigurare geopolitica a lumii, e  esentiala. Problema e ca sub pretextul acestei stabilitati politice putem dezintegra totalmente democratia – sau sa facem din ea o forma lipsita de fond. La urma urmei, si în Rusia merge lumea la vot si exista pluripartidism. Iar lipsa democratiei atrage dupa sine întotdeauna slabirea economica – fenomen care se întinde, de obicei, pe atât de multi ani, încât e la fel de greu de identificat ca si alunecarea în i-liberalism. Problema AUR Lumea politica se teme de partidul AUR si are si de ce: un val de furie si de atitudine anti-sistem strabate toata Europa: Pe de o parte sunt excesele din ultimele 2 decenii ale stângii asa numit ”progresiste”, pe de alta birocratia violenta de la Bruxelles a gândit politicile Green Deal din birouri fara sa anticipeze (sau sa-i pese de) efectele economico-sociale si îngustarea clasei de mijloc, pe de alta, de tradarea ideologica a partidelor mainstream – stânga si dreapta – care si-au parasit rostul natural si au alunecat în jocul unei supraideologii nivelatoare care ignora interesul cetateanului si-l subordoneaza unei abstractiuni globale. Ceea ce e cu adevarat îngrijorator este bazinul din care AUR aduna voturi: într-un interviu pentru numarul 79 al revistei CRONICILE Curs De Guvernare, Remus Stefureac, CEO-ul institutului de sondare INSCOP, explica faptul ca tinerii de pâna în 35 de ani sunt principalul bazin – în timp ce studiile votantilor nu mai au relevanta: multi dintre ei au studii superioare, sunt ”gulere albe”, sau provin chiar din votantii anti-sistem care in urma cu 4 ani au votat USR. Cât despre scor – e bine peste 20-, nemaipunând la socoteala electoratul foarte specific al Dianei Sosoaca, al carui partid bate peste 6-. Asta în conditiile în care – sursa de prima mâna – în luna ianuarie, liberalii îsi numarau viitorii europarlamentari socotind de la un scor de sondaj de 12-. Or, macelarirea opozitiei dintre Partid si AUR – adica pro-Vest, pe de o parte, si anti-UE pe de cealalta, lasa în scena frecventabila doar partidul ajuns unic de facto. SURSA: cursdeguvernare.ro