“Gangul repetenților” din Copou: scuză sau realitate? O istorie care încă bagă groaza în studenți

Mai bine mergi pe aici, prin stânga" - a fost prima îndrumare care are ca baza o superstitie pe care am auzit-o, „boboaca neinitiata" fiind, lânga un gang ce pentru mine atunci era un oarecare, în septembrie 2023, când am venit în Iasi.   Eram împreuna cu niste prieteni pe care îi stiam din orasul de unde am venit, Botosani. Eu - anul I. Ei - anul II si III. Destinatia ne era Râpa Galbena, unul dintre locurile ce reprezinta o „atractie turistica" pentru studenti, datorita cadrului perfect în care sa-ti faci o poza pe care sa ti-o pui de profil pe Facebook, ca, na, sa vada rudele ca le-a venit odrasla într-un oras universitar. Însa, Râpa Galbena este un subiect care îsi merita propriul text, asa ca despre ea vom vorbi mai multe cu alta ocazie. Astazi vom povesti despre un alt "pocinog", în continuarea seriei "De-ale studentilor". Coboram Copoul si eram placut surprinsa de faptul ca erau oameni care se plimbau cu biciclete, trotinete, role sau chiar skateboard-uri. Eram pe partea dreapta, partea unde se afla si Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Am ajuns în dreptul unui magazin Profi si tot coboram. Într-adevar, am vazut ca urmeaza sa trec pe sub un fel de gang, însa nu am stiut ce important este pâna când un prieten m-a luat de mâna, m-a tras spre el si mi-a spus: "Mai bine mergi pe aici, prin stânga". Ce a urmat a fost, evident, întrebarea: "Pai, de ce?".   Raspunsul a fost unul scurt, însa suficient cât sa mi se faca frica sa trec pe sub acel gang: "O sa ai restanta, garantat. Toti studentii care trec pe aici au restante dupa ce au facut-o." A fost absolut suficient. Am evitat de fiecare data sa merg pe acolo, iar daca ma întreba cineva de ce fac asta, vreun alt boboc neinitiat ca mine, îi spuneam ca nu vreau restante. Ei râdeau. În fond, studentii care nu au picat examene dupa ce au trecut prin acel gang aveau si de ce sa râda. Suna stupid, ca aproape toate celelalte superstitii, însa, cei care au patit-o, dau crezare legendei si o transmit mai departe. De fiecare data când treceam pe acolo, am ocolit acel culoar. De fiecare data, pâna saptamâna asta. Datorita faptului ca a fost deschis Corpul E al Universitatii Al.I. Cuza, corp care se afla peste drum de Biblioteca Centrala Universitara, eram nevoita ca dimineata sa trec prin stânga, iar când terminam orele, sa urc Copoul, însa ocolind gangul prin dreapta. Asta pâna într-o zi, o zi în care mi-am spus ca vreau sa nu mai ocolesc. Pe geamurile acestei cladiri sunt trecute multe nume ce trimit fie pe pagina de Facebook, fie pe cea de Instagram a cuiva. Se stie ca noua, oamenilor, ne place sa ne lasam numele sau amprentele pe unde putem (sau uneori chiar si pe unde nu putem). Însa, nu sunt trecute doar username-uri. Se pare ca arta nu a murit. „Ma întreb ce floare voi fi în viitor, ma întreb cam ce petale din suflet o sa-mi creasca.” „O, sufletul meu de broasca testoasa, cad copacii doborâti peste mine si-mi spun: nu te speria, baiatule, nu e altceva decât bataia inimii!” Când eram în fata acestor geamuri, adica fix în „gangul restantierilor”, în mod surprinzator pentru mine, nu-mi era frica. Mai bine zis, nu-mi mai era frica. Mi-am dat seama ca aceasta cladire are o poveste, o istorie. Asta îmi doream acum sa aflu: „Ce e cu aceasta cladire si cum s-a ajuns aici?” Raspunsurile mi-au fost date de doi profesori care mi-au povestit cum si de ce s-a ajuns la aceasta legenda printre studenti. „Casa Conachi, asa cum se numeste acea cladire, are o istorie sinistra: acolo a functionat, la începutul anilor 1950, Securitatea, cea mai brutala politie politica pe care a cunoscut-o neamul nostru. În aceasta cladire, au fost închisi, printre altii, intelectualii si studentii care erau oponenti ai regimului comunist. Era si în vremea mea, în secolul trecut. Daca n-ar fi mizerabil si dac-ar fi dotat cu corpuri de iluminat, ar fi chiar placut sa treci pe-acolo.” Un alt profesor mi-a spus ca a prins perioada când, trecând prin acel gang, se auzeau tipetele celor torturati, motiv pentru care ocolea cladirea. Cu timpul, povestea a fost cosmetizata si astfel a aparut superstitia ca daca treci pe acolo vei avea restante. Acum, nu-mi mai este frica sa trec pe sub acest gang. Mi se pare ca superstitia creata în jurul lui, sau, mai bine zis, pe dedesubtul lui, nu este altceva decât o alta superstitie sau legenda menita sa le creeze studentilor nou veniti un cadru solemn, de speriat. Daca în urmatoarea sesiune de examene voi avea restante, (nu?) voi pune întâmplarea pe seama Casei Conachi. În fond, poate fi o scuza buna. Vom vedea… Toate articolele din noua sectiune ZdI “Ziarul Studentesc”, AICI Despre noul proiect ZdI “Ziarul Studentesc” citeste AICI