Politehnica versus „Cuza”: războiul de 30 de ani care a încăierat cele mai mari universităţi ieşene

De 30 de ani, cele doua mari universitati iesene se afla înclestate într-un razboi surd, pentru un patrimoniu de milioane. Indiferent cine le-a condus în toti acesti ani, obiectivul a ramas acelasi: cel mai vechi corp de cladire din Palatul Universitar. Universitatea „A.I. Cuza” îl considera de drept al sau, fiind construit special pentru universitatea ieseana, într-o vreme în care cea Tehnica nici nu exista. De cealalta parte, cine nu a auzit de cea mai frumoasa biblioteca din lume, cea a Universitatii Tehnice, din Corpul A? Felul în care cele doua universitati au abordat conflictul le reflecta spiritul. Cea mai veche universitate din tara invoca istoria, traditia, continuitatea si dreptul primului ocupant. Universitatea Tehnica se raporteaza la argumente pragmatice si la dreptul dat de cea mai noua reglementare legala. De mai bine de patru ani, razboiul dintre cele doua universitati se desfasoara pe salile Tribunalului, miza fiind un patrimoniu de 62 milioane lei. Pentru a avea dreptul sa-l revendice, UAIC a platit fara sa clipeasca taxa de timbru de 625.000 lei. În sustinerea drepturilor sale, UAIC a prezentat judecatorilor un lung recurs istoric, si un teanc de 118 documente, începând cu decretul lui Alexandru Ioan Cuza prin care lua nastere cea mai veche universitate din tara. Juridic, actul din 1860 nu are nicio relevanta pentru miza procesului, pentru ca la acea data Palatul Universitar nu exista nici ca proiect. Abia în 1882 s-au alocat primii bani pentru construirea unui sediu, iar lucrarile propriu-zise au început abia în 1897. Din acel moment, conform reprezentantilor UAIC, se naste si dreptul de proprietate asupra palatului din Copou. Drept contestat de UTI, care sustine ca palatul universitar a fost construit de stat si dat doar în administrare universitatii. Înfiintata în 1937, Scoala Politehnica a primit din partea Universitatii Mihailene, cum era UAIC numita în epoca, spatiile necesare functionarii, dar numai provizoriu. La acea data, se stabilise ca tânara scoala tehnica va avea propriul sediu tot în Copou, dar un kilometru mai la deal. Provizoratul dureaza însa deja de peste 80 de ani. Terenul donat de Scoala Normala în 1925 ajunge la Universitatea Agronomica În 1925, Scoala Normala „Mihail Sturdza” a donat statului 3,8 ha de teren în Copou, lânga Observatorul Astronomic. În 1939, Ministerul Educatiei a donat la rându-i terenul catre Scoala Politehnica, pentru construirea sediului acesteia. Razboiul si, mai ales, pierderea Basarabiei, avea sa încurce lucrurile. În 1941, fara sa fi apucat sa aiba propriul sediu, Scoala Politenica se muta la Cernauti. În 1944, Scoala Politehnica a fost evacuata din Cernauti tocmai la Turnu Severin. Si Universitatea ieseana s-a retras la Alba Iulia. S-au întors spre sfârsitul anului, dar nu mai aveau casa. Salbaticele bombardamente sovietice transformasera Iasul în ruine, iar din Palatul Universitar ramasesera doar zidurile exterioare, sparte si arse. Temporar, Scoala Politehnica functioneaza la Liceul Militar, pâna la refacerea Palatului Universitar. Ar fi urmat sa ramâna aici pâna la construirea sediului din vârful Copoului. Un sediu s-a construit pe terenul donat de Scoala Normala, dar nu pentru Scoala Politehnica. Înca din timpul razboiului, în 1943, terenul intrase în patrimoniul Universitatii Agronomice Chisinau-Iasi. Dupa razboi, avea sa se construiasca aici sediul actualei Universitati „Ion Ionescu de la Brad”, iar nu un sediu pentru Politehnica. Aceasta a ramas în Palatul Universitar, pe care l-a reconstruit dupa razboi. A ramas aici chiar si dupa ce a început construirea sediilor facultatilor tehnice de pe malul Bahluiului. Mai mult, chiar ar fi facut demersuri pentru a se împamânteni în Copou. „Politehnica a initiat demersuri politice specifice regimului comunist, urmarind blocarea plecarii sale din vechiul Palat Universitar”, afirma reprezentantii UAIC. În actiunea din instanta, UAIC afirma ca nu a considerat niciodata prezenta Universitatii Tehnice în Copou decât ca pe o situatie provizorie. Politehnica era tolerata, tinuta în gazda, dar nu proprietara. În 1997, Universitatea Tehnica semneaza un protocol prin care urma sa elibereze cladirea Dupa 1989, UAIC a început demersurile pentru ceea ce considera a fi redobândirea controlului asupra patrimoniului propriu. Au fost organizate sedinte si întâlniri menite a convinge Universitatea Tehnica sa plece din Copou. În 1997 se ajunge la semnarea unui protocol prin care UTI urma sa elibereze spatiul ocupat în Corpul A. Catedra de Macromolecule si Organica a UTI urma sa se mute la Facultatea de Chimie din Tudor Vladimirescu, astfel urmând sa se elibereze 1.200 mp de spatii. Dupa finalizarea lucrarilor de construire a sediului Facultatii de Constructii din Tudor Vladimirescu, aceasta trebuia sa elibereze alti 1.700 mp din Copou. În 1999, parea ca UAIC a devenit stapâna în Copou. Printr-un ordin al Ministerului Educatiei era statutat dreptul de proprietate al Universitatii asupra cladirilor din bulevardul Carol I nr. 11. O suprafata de teren de 6,6 ha si peste 14.000 mp construiti erau înscrisi astfel în patrimoniul UAIC. Era vorba practic de cele doua imobile din vechiul Palat, pe care Universitatea devenea stapâna cu acte în regula. Victoria a fost însa de scurta durata. Doi ani mai târziu, acelasi Minister emitea un nou ordin, prin care Corpul A, cu o suprafata construita de 5.891 mp si terenul aferent de 9.636 mp, era recunoscut ca apartinând Universitatii Tehnice. Din cele doua imobile, cel nordic, dinspre cantina, revenea UTI. Cel sudic, dinspre Casa Universitarilor, revenea UAIC. Conflictul latent devenea unul juridic si începea un lung sir de procese, purtate de la nivelul Judecatoriei de pe Anastasie Panu pâna la cel al Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Sub diverse forme juridice, Universitatea „Cuza” a cerut constant acelasi lucru: evacuarea UTI din Copou si recunoasterea dreptului de proprietate asupra întregului Palat Universitar. Constant, „Cuza” a pierdut, iar UTI a ramas pe loc. Cel mai recent proces a fost deschis în noiembrie 2019, când UAIC a deschis o actiune în revendicare, prin care cere UTI sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie Corpul A. Indirect, UAIC contesta legalitatea ordinului din 2001 emis în favoarea UTI. Chirie evaluata la 353.500 euro anual Prima mutare a fost facuta de UTI în aparare pe când înca nici macar nu fusese stabilit magistratul care avea sa judece procesul. În ianuarie 2020, Politehnica a chemat în garantie Ministerul Educatiei. Acesta emisese ordinul din 2001 prin care UTI era împroprietarita în Copou. Daca ordinul din 2001 era nelegal, atunci Ministerul trebuia sa-si asume consecintele si sa plateasca în locul UTI chiria pentru alt sediu. Reprezentantii UTI evaluasera chiria pentru o suprafata echivalenta la 353.500 euro anual. „Exista un risc, chiar si teoretic, de a cadea în pretentii în actiunea în revendicare formulata de UAIC si nu putem sa anticipam daca sentinta va ramâne definitiva, daca va trebui sa evacuam sau nu spatiile cu destinatie de învatamânt, cercetare si administrative”, au argumentat oficialii UTI. Practic, acestia încercau sa forteze mâna Ministerului Educatiei, pentru a-si asuma apararea pozitiei UTI. Ministerul emisese ordinul din 2001, deci Ministerul trebuia sa demonstreze ca l-a emis în conditii de legalitate si ca acesta este mai puternic decât ordinul din 1999 emis pentru UAIC. Daca nu, sa plateasca. Magistratii Tribunalului nu au fost de acord însa cu aceasta plasa de siguranta. Admiterea cererii de chemare în garantie presupunea ca Ministerul comisese o fapta culpabila, pe care însa UTI nu o preciza. Avocatii celor doua universitati au ramas sa se înfrunte „parte în parte”, fara aliati. Daca UAIC considera ilegal al doilea ordin ministerial, prin care Palatul Universitar era împartit, pentru UTI acesta nu facea decât sa-l revoce pe primul. În 1999, Ministerul daduse tot Palatul catre UAIC. Doi ani mai târziu, lua o bucata si o dadea UTI. Ministerul nu putea da doua acte administrative contradictorii în beneficiul a doua persoane juridice diferite. „Singura explicatie posibila din punct de vedere logico-juridic este ca OMEN 3372/2001, fiind ultimul act emis, prin el a operat o revocare a OMEN 4988/1999”, au apreciat reprezentantii UTI. Acestia au adaugat ca UAIC încercase deja sa anuleze prevederea din ordinul din 2001 prin care era împroprietarita UTI, dar ÎCCJ îi respinsese pretentiile, în 2007. Reprezentantii UTI insista asupra faptului ca tot istoricul prezentat de UAIC este irelevant din punct de vedere juridic. Povestile nu erau acte de proprietate. UTI afirma ca Palatul Universitar fusese construit de stat, din fonduri publice, nu de Universitatea „Cuza”. Prin Ministerul Educatiei, statul era îndreptatit sa acorde spatiul cui dorea. UAIC nu prezentase niciun titlu de proprietate clar asupra Corpului A, care sa dateze din perioada interbelica. Dupa acest moment, pâna în 1989, cladirea apartinuse pur si simplu statului comunist, iar cele doua universitati administrau câte o bucata din sediu, fara sa se puna problema cui apartine. „Urmare a cererii dumneavoastra, va facem cunoscut ca din analiza Registrului Arterelor de Circulatie al municipiului Iasi din anul 1949, la adresa din bulevardul Carol I nr. 11 figureaza ca proprietar Universitatea („A.I. Cuza”, n.r.), iar dupa anul 1950, figureaza Politehnica Iasi”, se mentioneaza într-o adresa a municipalitatii, aflata la dosar. Ca ambele institutii de învatamânt superior se comportau în egala masura ca proprietare reiese si din relatiile cu organele de partid si de stat. În 1957, Politehnica a primit 200.000 lei pentru lucrarile de pictura, stucatura si tâmplarie de la biblioteca si aula. În 1963, Universitatii „Cuza” i s-au alocat 353.000 lei pentru reparatii la diverse cladiri, inclusiv corpul A. Prin instanta s-au perindat trei experti Procesul dintre UAIC si UTI a demarat greu, tinând-o dintr-o amânare într-alta. Câteva luni au fost pierdute din cauza starii de urgenta declarate în contextul epidemiei cu noul coronavirus. Înca o jumatate de an s-a dus cu analiza cererii de chemare în garantie a Ministerului Educatiei. Apoi s-au cerut Ministerului cele doua ordine, din 1999 si 2001, ca si documentatia care a stat la baza lor. Ministerul nu s-a grabit sa raspunda, iar când documentatia a venit în sfârsit, atât judecatorii, cât si avocatii s-au uitat nedumeriti unii la altii. Printre hârtii se afla si o procedura de sistem a Agentiei Nationale Antidoping referitoare la modul de propunere a modificarilor legislative. Putea fi vorba de un exemplu referitor la pasii care trebuiau urmati administrativ pentru emiterea ordinelor de ministru. Sau putea fi pur si simplu o greseala. Asa s-a si dovedit a fi, Ministerul Educatiei comunicând la un moment dat ca trimisese procedura din eroare, dar s-au mai pierdut doua termene cu dezbaterea problemei. La începutul lui 2022, s-a apelat la experti, chemati sa se pronunte asupra documentatiilor aferente celor doua ordine. Timp de patru luni, expertul numit initial nu s-a pronuntat. Dupa ce a fost amendat de doua ori pentru întârziere, a fost înlocuit. Nici al doilea expert nu s-a grabit cu lucrul. În decembrie 2022, anunta Tribunalul ca nu a avut timp sa se ocupe de problema. A fost si el amendat, iar în martie 2023, a fost la rându-i înlocuit cu altul. Practic, un an întreg a trecut degeaba. Abia în septembrie anul trecut, la dosar a ajuns si opinia expertilor, iar avocatilor li s-a lasat timp pâna la sfârsitul anului pentru a o analiza. Expertii au confirmat ceea ce, în esenta, se stia. Nu existau acte de proprietate din perioada comunista asupra cladirii, ci doar documente care aratau ca ambele universitati îsi desfasurau activitatea în Copou. Cele doua ordine de ministru se suprapuneau. Primul, acordat în beneficiul UAIC, viza întregul ansamblu al Palatului Universitar. Al doilea, emis pentru UTI, doar corpul nordic, adica jumatate din ansamblu. În aprecierea unui expert, acest al doilea ordin avea chiar un aspect mai legal, ceea ce si permisese UTI sa ceara intabularea proprietatii. „Ordinul din 1999 nu îndeplineste conditiile tehnice de specialitate, neavând la baza masuratori executate de ingineri geodezi care sa valideze informatiile cadastrale existente. Comparativ, ordinul din 2001 are o identificare corecta pe baza de masuratori, prelucrarea si documentatia cadastrala fiind receptionata si de catre Oficiul Judetean de Cadastru, certificând astfel legalitatea si corectitudinea emiterii Ordinului”, a apreciat expertul. Avocatii celor doua parti nu au apucat înca sa-si exprime parerea asupra concluziilor expertilor. În februarie, UTI a cerut stramutarea dosarului la Vaslui. Motivele invocate pentru a pune sub semnul întrebarii impartialitatea judecatorilor ieseni au facut referire mai ales la fostul rector al UAIC, Tudorel Toader, fost judecator la Curtea Constitutionala, fost ministru al justitiei, dar si conducatorul de doctorat al actualului ministru, Alina Gorghiu. Reprezentantii UTI au invocat si contextul electoral de la „Cuza”, unde tocmai a avut loc alegerea rectorului. Dubiile reprezentantilor UTI nu au fost împartasite însa de cei ai UAIC si nici de magistratii Curtii de Apel. Faptul ca Toader fusese judecator la Curtea Constitutionala si ministru al justitiei era cunoscut înca de la începutul procesului. Timp de patru ani, UTI nu fusese îngrijorata ca acesta ar putea exercita presiuni asupra judecatorilor ieseni. Nici legatura procesului cu alegerile de la UAIC nu a fost mai clara pentru magistrati, care au decis respingerea cererii de stramutare. Procesul va continua în fata Tribunalului, cu eventualele obiectiuni ale avocatilor la expertiza. Dupa analizarea acestora, se va putea trece în sfârsit la judecata pe fondul problemei, pentru a se stabili cine si pe ce bucata din Palatul Universitar este proprietar. Între timp, unul dintre judecatorii cu care a început procesul s-a pensionat.