Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a declarat vineri ca Autostrada Moldovei, A7, este cel mai important obiectiv de infrastructura al tarii în momentul de fata, el aratând ca faptul ca se afla împreuna cu premierul Ciolacu la acest obiectiv arata ca o coalitie consolidata a adus stabilitate.
“Suntem în echipa si acest lucru subliniaza ca lucrurile durabile se fac doar în echipa. Ne aflam pe Autostrada A7, autostrada care reprezinta un vis al cetatenilor din zona de est a tarii, pentru zona Moldovei. Este un obiectiv care se realizeaza cu bani europeni si aici vedem cât de importanta este apartenenta noastra la UE”, a declarat presedintele PNL, Nicolae Ciuca.
El a aratat ca aceste obiective strategice pentru România se realizeaza beneficiind de fondurile europene.
”A7 trece prin patru judete, Vrancea, Bacau, Neamt si Iasi si stiu din discutiile cu domnul ministru ca au deja pe masa de lucru proiectele care fac sa se prelungeasca si spre Suceava. În felul acesta, de la Pascani, autostrada va urca si catre Suceava, pâna la Siret”, a mai declarat Ciuca.
Presedintele PNL a aratat ca aceasta autostrada reprezinta ”cel mai important obiectiv de infrastructura al tarii în momentul de fata” si va asigura, pe lânga fluidizarea traficului si o noua perspectiva privind activitatile mediului de afaceri, investitii noi, servicii conexe. Liderul PNL nu a spus nimic despre A8, autostrada care ar trebui sa lege regiunea Moldovei cu Vestul, un proiect de infrastructurea mult mai important economic decât A7.
↧