![Birocraţia şi reglementările greoaie lasă elevii flămânzi. Un caz uluitor de la Podu Iloaiei Birocraţia şi reglementările greoaie lasă elevii flămânzi. Un caz uluitor de la Podu Iloaiei]()
Procedurile greoaie de adjudecare a licitatiilor organizate de autoritatile publice au facut ca o firma sa fie chemata sa semneze contractul în chiar ziua de finalizare a acestuia. Practic, firma a câstigat licitatia degeaba, pentru ca nu a mai avut când sa livreze produsele contractate.
În decembrie 2022, primaria Podu Iloaiei a organizat o licitatie în cadrul unui program pilot destinat furnizarii unui suport alimentar tip sandvici si fructe pentru elevi. Printre cele 350 de scoli selectate la nivel national, fusese inclusa în program si scoala gimnaziala „A.I. Cuza” din localitate. Proiectul prevedea ca elevii sa beneficieze de ajutorul alimentar în perioada 2 februarie - 19 aprilie 2023. Licitatia a fost adjudecata pe 25 ianuarie, în termen, rezultatul ei fiind însa contestat de una dintre firmele participante, SC Food Delivery SRL. Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) i-a dat câstig de cauza si a impus primariei reluarea procedurii de selectie. Decizia CNSC a fost emisa pe 27 februarie si comunicata primariei pe 3 martie. Din acest moment, primaria a avut la dispozitie 15 zile pentru a organiza din nou licitatia. La acea data însa, elevii ar fi trebuit deja sa primeasca mâncarea.
Noua licitatie a durat si ea o luna. Dupa a doua procedura de selectie, câstigatoare a fost desemnata de aceasta data SC Food Delivery. Pe 7 aprilie, reprezentantii firmei au fost invitati sa semneze contractul, data indicata pentru aceasta fiind tocmai 19 aprilie, data la care programul de acordare de alimente elevilor se încheia. Practic, firma era invitata sa semneze un contract ramas fara obiect.
Situatia a fost supusa spre analiza magistratilor Tribunalului. Firma a chemat în judecata primaria orasului, cerând obligarea acesteia la plata sumei de 136.886,82 lei, practic valoarea contractului pierdut.
De cealalta parte, reprezentantii primariei Podu Iloaiei n-au putut spune decât ca întârzierea nu li se datora. Respectasera termenele legale si nu era vina lor ca se ajunsese la expirarea perioadei contractuale. Dupa primirea deciziei CNSC, cerusera clarificari si de la cealalta firma participanta la licitatie. Pentru primirea raspunsului, acordasera un termen de trei zile. Comisia de evaluare analizase din nou ofertele si întocmise un nou raport de adjudecare a procedurii, care fusese comunicat noului câstigator. Trebuise însa oferit un nou termen, de 11 zile, pentru ca firma care pierduse licitatia sa poata, eventual, depune propria contestatie.
În analiza cazului, magistratii Tribunalului s-au raportat la prevederile legii 101/2016 privind remediile si caile de atac în materie de atribuire a contractelor de achizitie publica. Judecatorii au parcurs etapa cu etapa toata procedura, constatând ca primaria nu trasese de timp, ci respectase doar termenele impuse de lege. Ca urmare, judecatorii nu au putut gasi nicio vina autoritatii locale pentru întârziere. În privinta sumei cerute ca despagubiri, judecatorii au apreciat ca aceasta era o simpla estimare a unor posibile venituri, nu o pierdere care sa poata fi imputata cuiva. Pentru aceasta, ar fi trebuit ca sandviciurile si merele sa existe deja într-o magazie, iar firma sa demonstreze ca acestea se alterasera din cauza întârzierii în semnarea contractului.
Actiunea înaintata de Food Delivery SRL a fost respinsa, dar procesul înca nu s-a încheiat. Firma s-a adresat instantei superioare, Curtea de Apel preluând dosarul ieri.