Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Sculeni au depistat un barbat din Republica Moldova care s-a prezentat la control conducând un autovehicul radiat din circulatie de autoritatile din Germania.
În ziua de 20 martie a.c, în jurul orei 22.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iasi, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control pentru trecerea frontierei, un barbat din Republica Moldova, în vârsta de 42 de ani, conducând o autoutilitara ce avea aplicate placute cu numar de înmatriculare specific Germaniei.
La controlul de frontiera, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a mijlocului de transport în cauza, colegii nostri au procedat la efectuarea de verificari suplimentare, în urma carora au constatat ca acesta este radiat din circulatie de autoritatile din Germania de la sfârsitul anului 2023. Totodata, au stabilit faptul ca înscrisul care dovedea efectuarea inspectiei tehnice periodice era fals, iar certificatul de înmatriculare si placutele figureaza ca fiind bunuri cautate în vederea confiscarii.
Cu privire la cele constatate, barbatul a declarat ca în cursul lunii ianuarie a achizitionat autospeciala din municipiul Bucuresti, a transportat-o pe platforma pâna în municipiul Iasi, si dupa ce o persoana ale carei date nu le cunoaste a efectuat inspectia tehnica periodica a intentionat sa se deplaseze în Republica Moldova.
În cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor de punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, uz de fals si fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale care se impun.
↧