Martie: dezgheţ în politica europeană (II)

În principiu, (pre)campania ar trebui sa aduca în atentia publicului, într-un mod corect si sincer, macar o parte a temelor importante asociate guvernarii. În luna martie am avut ocazia sa vedem cum, treptat, grupurile politice europene au fost nevoite sa se raporteze la un subiect care a detinut un loc central pe durata legislaturii ce se încheie, dar care nu a fost suficient de bine dezbatut în campania din 2019: „pactul verde”. Luna martie este întotdeauna o perioada densa din punct de vedere politic, în anii în care sunt programate alegeri pentru Parlamentul European. „Precampania” include, asa cum mentionam în textul de saptamâna trecuta, repere precum desemnarea de catre partidele europene a candidatilor la sefia Comisiei sau adoptarea programelor electorale. Ea se suprapune fluxului politic obisnuit în UE, care include Consiliul European de primavara, de la Bruxelles. Iar reuniunea amintita mai sus, programata chiar în aceasta saptamâna, ar trebui sa le transmita europenilor un mesaj de reasigurare: acela ca liderii politici controleaza situatia, ca nu exista diviziuni atât de serioase încât sa blocheze atingerea consensului în dosarele foarte importante. În mod normal, Consiliul European ar trebui sa se deruleze într-un climat satisfacator, dupa ce s-a reusit obtinerea unor progrese punctuale, în diverse domenii, la diverse reuniuni ministeriale. Spre exemplu, la Consiliul Afaceri Externe de luni s-a reusit majorarea asistentei UE pentru armata ucraineana (un nou fond, totalizând peste 5 miliarde de euro) si instituirea unui nou ansamblu de sanctiuni la adresa Rusiei, ca reactie la moartea în detentie a lui Aleksei Navalnîi. Si în privinta mult discutatei dezvoltari a industriei europene de aparare s-au facut pasi înainte, apreciere valabila si în alte dosare subsumate asa-numitei autonomii strategice. Doar ca, asa cum toata lumea o stie, UE este acum nevoita sa se reinventeze ca actor international, iar anvergura eforturilor si a costurilor nu poate fi estimata. În principiu, (pre)campania ar trebui sa aduca în atentia publicului, într-un mod corect si sincer, macar o parte a temelor importante asociate guvernarii. În luna martie am avut ocazia sa vedem cum, treptat, grupurile politice europene au fost nevoite sa se raporteze la un subiect care a detinut un loc central pe durata legislaturii ce se încheie, dar care nu a fost suficient de bine dezbatut în campania din 2019: „pactul verde”. Acum, când mediul economic si de securitate s-a schimbat atât de mult, nu ar trebui sa ne mire aparitia unor solicitari de regândire a subiectului: departe de a fi riscante sau nocive, aceste controverse sunt exact ceea ce trebuie, daca ne dorim ca în sistemul Uniunii sa apara o veritabila dezbatere democratica. Tema „pactului verde” face parte din categoria celor care pot influenta structura viitoarei guvernari a Uniunii Europene, daca ea va deveni un subiect de campanie electorala în multe tari. Iar faptul ca, în vestul continentului, ea a condus la miscari ale fermierilor si altor categorii potential afectate de noua legislatie ne arata ca suntem în fata unui subiect cu adevarat „european”. Deja se poate anticipa faptul ca grupul Verzilor nu va sustine o formula de Comisie care s-ar angaja la amânari si renegocieri, dar opozitie s-ar putea manifesta si în rândul socialistilor europeni, partenerul vital în orice majoritate.   Astfel, în conditiile în care popularii vor veni pe primul loc, iar doamna Ursula von der Leyen va fi prima optiune pentru functia de presedinte al Comisiei, formarea unei majoritati va fi dificila. Spre exemplu, în tabara Renew Europe (RE) exista mari nemultumiri fata de linia domniei sale – si nu se poate sti daca ele vor putea fi atenuate dupa alegeri, mai ales ca grupul RE este relativ neomogen, din punct de vedere al optiunilor de politica publica. În aceasta luna s-au facut auzite obiectii fata de doamna von der Leyen si din partea USR, care se adauga astfel unor colegi de grup din Germania, Cehia sau Italia. Nu este exclus ca doamna von der Leyen sa fie nevoita sa compenseze eventualul deficit prin acorduri cu formatiuni din grupul conservator (ECR), precum cea a premierului italian, Giorgia Meloni. Important este, însa, faptul ca reactiile politice din ultima vreme înlatura orice iluzie despre un proces facil, indiferent cât de atractiv ar fi, pentru unii, argumentul continuitatii la timona, în vremuri tulburi.