![Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea” Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”]()
Asociatia Producatorilor Traditionali, Mestesugari si Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului ”Cârnati din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicatiilor geografice protejate, documentatia si caietul de sarcini fiind depuse din data de 12 martie 2024 la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), potrivit Agerpres.
Cârnatii din topor din Vâlcea sunt facuti traditional dupa retete vechi de o suta de ani, cu materie prima si ingrediente din arealul geografic delimitat, care cuprinde sapte comune din judetul Vâlcea: Mihaesti, Ocnele Mari, Frâncesti, Popesti, Roesti, Lapusata si Rosiile. Produsul este atestat traditional la MADR sub brandul „Ca Altadata” al producatorului Avi-Giis din Vâlcea, care face parte din grupul aplicant.
”Dupa depunerea documentatiei la Ministerul Agriculturii, urmeaza procedura de evaluare a conformitatii dosarului de înregistrare, iar în cazul în care vor fi solicitate completari, acestea se vor depune în cel mult 30 de zile. Dosarul va fi publicat pe site-ul ministerului pentru o perioada de opozitie nationala de 60 de zile, iar dupa acest termen, produsul Cârnati din topor din Vâlcea devine automat protejat pe teritoriul national pâna la înregistrarea acestuia la nivel european. Ulterior, România va depune cerere la Comisia Europeana (CE) pentru dobândirea protectiei pe sistemul de calitate Indicatie Geografica Protejata (IGP), care va fi înregistrata în sistemul ‘eAmbrosia’. Urmeaza o noua evaluare la nivelul Comisiei, apoi perioada de opozitie europeana de 90 de zile, dupa care are loc înregistrarea si publicarea în Jurnalul Oficial al UE”, a declarat, pentru Agerpres, Ionut Diaconeasa, consilier în Ministerul Agriculturii.
De ce li se spune acestor cârnati ”din topor” si ce este special la acest produs, a explicat presedintele asociatiei vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu.
”Pastrarea traditiei la prepararea carnii de porc este straveche pentru zona noastra, iar produsul traditional necesita multa manopera si cunoastere, pentru ca foarte multe procese se fac manual. Pentru cârnatii ”din topor” este foarte importanta alegerea carnii si tocarea acesteia cu toporul în bucati mari. Toporul, barda si satârul erau uneltele locale des folosite în gospodarii. Si în zilele noastre se toaca carnea tot manual, cu satârul, e o unealta mai moderna, dar e tot ca un topor. Ideea este ca daca toci altfel sau cu altceva se schimba gustul carnii”, a declarat presedintele asociatiei.
Acesta a subliniat ca alte caracteristici specifice acestui produs, care se pastreaza tot din vechime, sunt sarea folosita la prepararea cârnatilor, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, si afumarea la rece si la cald numai cu lemn de fag. De asemenea, la prepararea cârnatilor se folosesc putine condimente, toate naturale, si anume: usturoi, cimbru si piper, pe lânga sarea de la Ocnele Mari.
Un alt produs traditional atestat la MADR, tot sub brandul „Ca Altadata”, pe care asociatia intentioneaza sa depuna în perioada urmatoare documentatia la minister pentru înregistrare europeana este Carnea afumata la garnita din Vâlcea.
”Carnea afumata la garnita din Vâlcea este carnea care se producea în gospodariile taranesti dupa ce se taia porcul. Practic, se urmarea o conservare a carnii, pentru ca nu se putea mânca tot si aveau nevoie sa împinga procesul de conservare pâna spre primavara, chiar si pâna în vara, pentru ca de multe ori când mergeau la coasa luau la pachet carne la garnita. La garnita se baga si cârnatii acestia din topor, dar si spata, pulpa, cotlet de porc, taiate bucati si afumate, dupa care se prajesc în untura. Toate împreuna se baga la garnita în untura în care au fost prajite”, a explicat Florin-Felix Gigîrtu.