![Complex nou de locuinţe, în Galata, pe 6 hectare: blocuri şi vile. În zonă va fi şi un nou Kaufland Complex nou de locuinţe, în Galata, pe 6 hectare: blocuri şi vile. În zonă va fi şi un nou Kaufland]()
Primaria a dat unda verde unui nou complex cu locuinte în zona Galata, aproape de Valea Adânca. Proiectul urbanistic se afla în faza incipienta de autorizare, în conditiile în care a trecut primul hop, cel de obtinere a avizului de oportunitate.
Terenul apartine unei persoane fizice, care nu este cunoscuta în plan local pentru investitii imobiliare anterioare. Suprafata amplasamentului este de 60.000 mp, iar Planul Urbanistic Zonal (PUZ) prevede construirea de blocuri si vile cu regim mic si mediu de înaltime.
Potrivit avizului de oportunitate emis de municipalitate, terenul a fost împartit în trei unitati teritoriale de referinta, care au indicatori urbanistici similari, cu exceptia regimului de înaltime. În cazul tuturor celor trei UTR-uri, constructiile vor ocupa 35- din suprafata. Indicatorii urbanistici permit amenajarea de sute de locuinte.
Cea mai mare parcela are o suprafata de 28.600 mp, iar propunerea beneficiarului este de a construi blocuri cu un regim de înaltime subsol, parter si 3 etaje. Tronsoanele vor gazdui si activitati de servicii si comert. Înaltimea cladirilor va fi de maximum 15 metri. Pe alti 16.600 mp vor fi ridicate blocuri cu un regim subsol, parter si 4 etaje, la o înaltime maxima a imobilelor de 18 metri. Similar, cladirile vor avea spatii comerciale. Nu în ultimul rând, pe 14.800 mp sunt propuse blocuri si vile, dar la un regim mic de înaltime: subsol, parter si 2 etaje.
Odata ce a obtinut avizul de oportunitate, beneficiarul poate începe procesul de avizare a planului urbanistic, etapa finala fiind cea de aprobare în Consiliul Local Iasi, cu emiterea ulterioara a autorizatiei de construire.
Zona în care este propus complexul de locuire este în plina dezvoltare si exista în continuare suprafete mari libere de constructii. Astfel, în perimetrul delimitat de str. Valea Adânca (la est) si sos. Iasi – Voinesti (la vest) sunt numeroase proiecte de dezvoltare propuse, fie ca vorbim despre ansambluri mari, fie ca vorbim despre investitii individuale. Zona a atras atentia si lanturilor de retail: de exemplu, spre sos. Iasi – Voinesti va fi construit un supermarket Kaufland, iar lucrarile în acest caz sunt programate a începe în acest an. În acelasi timp, în pregatire sunt si alte proiecte privind amenajarea de centre comerciale care, în prezent, se afla în faza de autorizare.