„Rabla” pentru politicieni

Eu as vota un politician sincer care ar spune în plina campanie electorala: „Stimati alegatori, eu nu ma pricep cu adevarat la administratie, ma orientez mai întotdeauna dupa cum bate vântul si dupa cum îmi iese si mie ceva. Eu candidez la aceasta functie pentru ca voi avea un salariu bun si mai multe beneficii la pachet. Asta-i adevarul. Daca ma credeti si înca doriti sa ma votati, bine, daca nu, asta-i viata!...” „No limit” se numea o piesa muzicala de prin anii ’90 în care refrenul era o repetare aproape nesfârsita a titlului. Cred ca ar fi perfecta pentru anul acesta electoral din România. Chiar sugerez sa puna mâna pe ea vreun partid pentru campania ce urmeaza, ca merita. As fi vrut sa cred ca ridicolul situatiei îi apare oricui, dar ma tem ca înca sunt multi care cad prada ritmului melodiei si intra într-un fel de transa din care nu mai pot iesi: îi cred pe politicieni si promisiunile lor desantate. Niciun politician nu mai are limita, efectiv niciunul. Toti parca sunt pe opiacee si traiesc într-o lume paralela, halucinanta, în care toata realitatea a disparut, inclusiv ridicolul. Nimeni nu mai are nicio retinere, nicio teama de a parea penibil, nimic. Toti au ochelari de cal si vad numai si numai ce este în fata lor, fara nicio jena, fara nicio rusine. Aflu, de exemplu, de la stirile locale ca un consilier local care în ultimele sale doua mandate, adica de 8 ani încoace, a criticat vehement si fara menajamente, pe toate canalele posibile, conducerea orasului, dar acum, deodata, de pe o zi pe alta, absolut totul s-a schimbat la el si a trecut de partea fostilor dusmani. O fi obosit, o fi realizat ca toti acesti ani a trait în greseala, a judecat degeaba niste oameni cinstiti si buni? Cert este ca a primit la schimb o functie foarte importanta. Asta o fi fost? A organizat demonstratii de protest cu „cetateni onorabili si bine intentionati” în fata primariei împotriva „mafiei imobiliare”, a propus proiecte care-i erau refuzate chipurile nemotivat, pe nedrept si rau intentionat de opozanti. „De asta avem nevoie, zicea el într-un mesaj, de o infuzie de tinerete si prospetime în administratia locala. Avem nevoie de energie si curaj pentru a misca lucrurile înainte cu rapiditate, pentru ca trec anii pe lânga noi.” Dar acum totul e ok, totul e uitat, sters cu buretele, anulat, anii nu mai trec asa inutil... Cum poti sa fii împotriva cuiva atât de mult timp si apoi sa anulezi totul într-o zi? E un mister sau ceva obisnuit? Mai aud ca o multime de alti politicieni cu functii importante se muta de la un partid la altul într-o veselie si nu pot sa nu ma gândesc daca e vreo noima în tot ce fac ei. Citez dintr-un mare clasic, pe nume Lev Tolstoi, prin gura unui personaj numit Pierre din romanul Razboi si pace, despre ce înseamna onoare, cuvântul dat si alte prostii din astea: „Toate aceste cuvinte de onoare nu sunt decât niste lucruri conventionale, care nu au nici un sens prohibitiv, mai cu seama daca stai si te gândesti ca, poate chiar mâine, poti muri, sau sa ti se întâmple ceva atât de neobisnuit, încât nici vorba n-ar mai putea fi de onoare ori dezonoare”. Acum întelegeti la ce se referea consilierul amintit mai sus când zicea de timpul care trece? Iaca!... Nu stiu daca vreo unul dintre politicieni are cunostinta de aceste fraze scrise negru pe alb, dar cu siguranta gândesc la fel. Onoarea si cuvântul dat nu mai au cum sa existe în prezent pentru ca schimbarile au loc mult prea repede, timpul nu mai are rabdare ca înainte, iar omul trebuie sa se adapteze, nu-i asa? Orice idee care pare la prima vedere absoluta, poate fi combatuta în momentul urmator cu o alta, la fel de buna. De pilda, eu as putea completa vorbele lui Pierre, personajul lui Tolstoi, cu acelea ale lui Winston Churchill care spunea: „A îmbunatati înseamna a schimba. A fi perfect înseamna a schimba des”. Vedeti? Am fost la fel de inteligent ca Tolstoi, am citat un mare om de stat, unul foarte respectat, de mare succes si am iesit basma curata: teoria initiala a fost reconfirmata, iar lipsa de onoare, legitimata. Pur si simplu. Asta ofera lumea de azi, resurse infinite pentru a-mi explica greselile, stângaciile, josnicia, nesiguranta, sau pentru a-mi compensa lipsa mea de stabilitate de orice fel ar fi ea, emotionala, politica, financiara sau ce o mai fi. Cândva acest mod de gândire era pus în cârca unei categorii de filosofi greci denumiti sofisti care erau în stare sa dea o replica inteligenta despre orice, oricui si la orice ora. Gândirea sofista, care e departe de cea logica clasica, se folosea de emotii, de pareri subiective, de relativism si avea drept scop persuasiunea individului sau a maselor cu orice pret. Marele ei avantaj era ca se putea adapta la absolut orice situatie. Departe de mine gândul de a face vreo comparatie între politicienii nostri si sofisti. E chiar hilar faptul ca i-am pus în aceeasi propozitie. Nu, insii contemporani noua sunt doar indiferenti, ca sa nu zic mai multe. Ei pot trece la fel de usor si în mod natural, ca un fluturas, de la o extrema la alta, fara nicio remuscare, fara nicio mustrare a constiintei, fara sa simta niciodata vreo contradictie la nivel spiritual, si pot, la fel ca sofistii, sa explice oricui, inclusiv lor însisi, ca au facut un lucru cât se poate de logic si corect. Pentru ca, la urma urmei, ar spune ei: asta-i viata! Evident ca logica obiectiva nu te poate trimite decât la faptul ca acestia sunt permanent mânati de motivatii materiale. Asta e adevarul care nu poate fi combatut de nimeni. Dar macar sa recunoasca acest lucru. Eu as vota un politician sincer care ar spune în plina campanie electorala: „Stimati alegatori, eu nu ma pricep cu adevarat la administratie, ma orientez mai întotdeauna dupa cum bate vântul si dupa cum îmi iese si mie ceva. Eu candidez la aceasta functie pentru ca voi avea un salariu bun si mai multe beneficii la pachet. Asta-i adevarul. Daca ma credeti si înca doriti sa ma votati, bine, daca nu, asta-i viata!...” L-as vota cu ambele mâini pe unul ca acela din piesa Titanic Vals de Tudor Musatescu care ar zice: „Va rog sa nu ma votati! Pentru ca eu nu merit sa intru în Parlament. Eu sunt un om cinstit si stiu ca n-o sa fac nimic pentru voi. De ce sa va mint si sa însel buna voastra credinta?” Nu m-ar interesa ca va face exact asa cum a spus, pentru ca m-as simti mai bine, mai împacat ca nu m-am lasat pacalit de prefacatoria si minciunile unuia care zice una si face alta. Eu as propune, asa cum am mai propus si alta data, alte proiecte interesante, dar n-am fost ascultat, sa se faca un program guvernamental special pentru politicienii învechiti, trecuti prin prea multe partide. El sa se numeasca Programul „Rabla pentru politicieni”. Statul sa investeasca o suma pentru rascumpararea unor indivizi care sunt prea uzati pentru a mai ramâne în circulatie, sunt prea compromisi, imaginea lor echivaleaza cu aceea a unei masini stricate, ruginite si inutile care nu face altceva decât sa polueze atmosfera. Cu suma respectiva oamenii sa se poata retrage din politica, sa o investeasca într-o afacere sau chiar în studii care sa îi aduca pe linia de plutire, sa îi învete regulile logicii obiective. Ar fi mai câstigati, pe bune.    Briscan Zara este scriitor si publicist