Indiscreţia jurnalistică

Cele mai intime si ferite aspecte ale unei vieti individuale ajung marfuri publice. Asta ca sa fie clar ca suntem toti la fel, indiferent de ceea ce facem: anatomia ne leaga, ne face sa fim asemenea geniilor. Lectura presei ne linisteste, pentru ca ne arata ca nimeni nu-i perfect. Asadar, sa ne culcam voiosi pe-o ureche, ca avem de ce. Pe 8 martie 1690, un oarecare Tobias Peucer din orasul Görlitz, Silezia germana, îsi sustine la Leipzig o teza de doctorat cu titlul Despre relatarile jurnalistice (De relationibus novellis, pentru cunoscatori). Din fericire, o puteti gasi în limba româna în traducerea lui Cristian Bejan si editata de Cristinel Munteanu, fiind publicata în 2008 la Editura „Independenta Economica”. Nu numai ca este, se pare, prima teza (academica, pentru ca texte mai vechi cu aceeasi tema se gasesc) scrisa vreodata cu privire la jurnalism, dar este si o lectie despre felul în care trebuie citita lumea cotidiana, cu evenimentele, personajele si istorioarele ei. Si, în fine, un ghid despre felul în care aceasta lume trebuie pusa în paginile unui ziar. Lectura micului text este urmata inevitabil de suspine adânci: ehe, cum erau jurnalistii odinioara si cum nu sunt acum; câta moralitate domnea pe vremuri în lume si azi a disparut fara urma; ce destepti erau nemtii odinioara... Dar melancolia dupa timpurile de aur, mai vechi sau mai noi, ale presei dispare curând si cititorii care se credeau dezamagiti si tradati se întorc usurati la ecranele telefoanelor lor. Ce spune Tobias Peucer în textul sau? Ma opresc la doua afirmatii, ca sa trec apoi la temele fierbinti ale zilelor noastre si la felul în care sunt ele relatate în presa de azi. Prima afirmatie, de fapt o precautie: „sa nu incluzi în ele (în relatarile jurnalistice, n. mea) aspecte nesemnificative sau activitati cotidiene ale oamenilor, sau chiar evenimentele nefericite din viata oamenilor”. A doua, tot o regula a selectarii stirilor: „sa nu fie divulgate în mod indiscret activitatile împaratilor pe care ei nu vor sa le faca cunoscute”. Alaturi de alte reguli care privesc pastrarea si cultivarea bunelor moravuri, buna cumpana între curiozitatea publicului si dorinta lui de întelegere profunda sau stilul atractiv si antrenant al relatarii, aceste principii ale felului în care se aleg subiectele par desprinse dintr-un cod care a fost creat cu o singura intentie: aceea de a se lasa încalcat cu fiecare litera asternuta pe hârtie. Indiscretia pare a fi un ingredient inevitabil al unei stiri. Daca un savant ar face cea mai importanta descoperire pentru umanitate, cu siguranta se va gasi un jurnalist de investigatie care sa cerceteze câte amante are. Noroc ca vin alegerile, ca sa aflam si noi ce manânca decidentii la micul dejun. Daca vreo celebritate pateste o nenorocire, cu atât mai bine: avem material jurnalistic pentru o saptamâna, iar cine obtine si fotografii dure sau compromitatoare se alege cu o prima si cu zile de concediu. Cele mai intime si ferite aspecte ale unei vieti individuale ajung marfuri publice. Asta ca sa fie clar ca suntem toti la fel, indiferent de ceea ce facem: anatomia ne leaga, ne face sa fim asemenea geniilor. Lectura presei ne linisteste, pentru ca ne arata ca nimeni nu-i perfect. Asadar, sa ne culcam voiosi pe-o ureche, ca avem de ce.  Relatarea dezastrelor naturale sau istorice tine de acelasi registru. Grozaviile naturii si ale istoriei stau si se petrec în întunecimile impudice ale lumii. Pe lânga toata frumusetea, se gaseste si urâtenia. Pe lânga faptul ca ne tine Pamântul de atâta amar de vreme, câteodata ne mai aflam si în primejdie. Dar cele din urma ne intereseaza, nu primele. Cu indiscretie, privim mai degraba spre mizeria decât spre fata luminoasa a lucrurilor. Poate si pentru ca asta aduce un soi de usurare despre care au vorbit deja anticii: sunt inundatii, dar nu pe strada unde stam noi; e razboi, dar la noi în oras e pace; cutremurele devastatoare ne-au ocolit si, desi ne paste încalzirea globala, la noi e racoare.   De ce am plecat de la un autor minor din secolul al XVII-lea ca sa vorbesc despre indecenta relatarilor jurnalistice? Pentru ca mi-a placut cum si-a încheiat Tobias Peucer teza de doctorat: „hai mai degraba, lasând aprecierile pe seama cititorului inteligent al acestora, sa ne rugam lui Dumnezeu ca pe viitor, în Germania si în patria noastra, pentru redactarea stirilor, sa avem parte de subiecte bune”. Summa cum laude.