Repere ale procesului electoral în România după comunism

Primii ani de tranzitie democratica pot fi caracterizati printr-o inflatie de partide politice, numarul acestora depasind câteva zeci în fiecare tara postcomunista. Dupa institutionalizarea pluripartidismului s-a trecut la organizarea de alegeri libere pentru ocuparea pozitiilor de putere ramase disponibile în ierarhia politica a statutului.  Desfasurarea primelor alegeri libere marcheaza un prim pas spre democratia electorala. Primul test pe care noile autoritati politice a trebuit sa-l treaca a fost cel al organizarii corecte si transparente de alegeri libere, competitive si la termen, ale caror rezultate sa fie acceptate de toti participantii la jocul electoral. Al doilea test decisiv va fi cel al rotatiei la putere sau al „dublei alternante la putereˮ (Samuel P. Huntington). Procesul electoral în România postcomunista s-a derulat pe parcursul unor cicluri electorale succesive: (1) primul ciclu electoral se refera la perioada 1990-1996, de trecere de la totalitarismul comunist la autoritarismul electoral sau competitiv; (2) al doilea ciclu electoral începe odata cu prima alternanta democratica la putere (în 1996) când regimul politic îndeplineste exigentele democratiei electorale sau minimale si continua pâna în 2004 când România adera la NATO si încheie capitolele de negocieri cu UE; (3) al treilea ciclu electoral debuteaza în 2004 când se produce cea de-a treia rotatie democratica la putere si se întinde pâna în 2007, momentul aderarii României la UE; (4) cel de-al patrulea ciclu electoral post-aderare la UE corespunde perioadei de integrare efectiva în structurile europene. Primele trei cicluri electorale se înscriu pe o traiectorie ascendenta a procesului de tranzitie si consolidare democratica. Cel de-al patrulea ciclu electoral înregistreaza un fenomen de erodarea a democratiei (cf. Andreas Schedler) sau de degradare a parametrilor democratiei, inclusiv a procesului electoral. Momentul care marcheaza acest fenomen de erodare democratica este referendumul declansat de Parlament (prin votul exprimat de 322 de parlamentari) pentru suspendarea presedintelui în functie, Traian Basescu, în ciuda avizului negativ dat de Curtea Constitutionala (mai 2007). Din acest moment, ceea ce se astepta sa fie o perioada de consolidare a democratiei liberale va ramâne in istoria politica a României postcomuniste ca o perioada de regres democratic. Perioada dintre alegerile din mai 1990 si cele din septembrie-octombrie 1992 a fost una din cele mai tumultoase din istoria postcomunista a tarii, fiind zguduita de doua mineriade: prima venire a minerilor în iunie 1990 s-a soldat cu întreruperea violenta a demonstratiei anti-comuniste din Piata Universitatii. A doua venire, în septembrie 1991, s-a soldat cu prabusirea guvernului condus de Petre Roman, un premier care si-a asumat câteva reforme economice curajoase. Dupa demiterea premierului reformist Petre Roman a fost instalat Guvernul condus de Theodor Stolojan, ministru de finante în cabinetul anterior. În aceasta perioada a fost adoptata Constitutia din 1991. Alegerile locale desfasurate în februarie 1992 au înregistrat câteva victorii ale opozitiei democratice în marile orase din tara. Succesul opozitiei de atunci, obtinut mai ales în mediul urban, a reflectat forta crescânda a acesteia si a anticipat schimbarile politice viitoare. Alegerile parlamentare si prezidentiale s-au desfasurat în septembrie 1992, iar un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale a avut loc în primele zile ale lunii octombrie din acel an. În ciuda decalajului de resurse dintre partidul prezidential si celelalte formatiuni politice, spectrul politic românesc a trecut de la multipartidismul cu un partid hiperdominant rezultat din alegerile din 1990 la un multipartidism echilibrat conturat în urma alegerilor din 1992. Cu toate ca în perioada 1992-1996 democratizarea a stagnat, în alte sectoare ale vietii sociale au existat schimbari pozitive. Mass-media a continuat sa functioneze în mod liber si sa se diversifice. În acest timp au aparut o multime de canale de televiziune private care erau receptionate îndeosebi în mediul urban si reprezentau o alternativa competitiva si credibila fata de canalele televiziunii de stat. Dupa alegerile locale din primavara anului 1996, România s-a pregatit pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din toamna. În materie de candidati si partide, alegerile pareau sa se desfasoare dupa tiparul celor din 1992. Alegerile din 1996 s-au desfasurat pe fondul unui declin economic accentuat concomitent cu acumularea unui bazin de nemultumire populara fata de Iliescu si PDSR – principalul partid de guvernamânt. Rezultatul alegerilor a concretizat victoria Conventiei Democrate din România si o pozitionare confortabila a PD-ului. În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, Petre Roman a declarat suportul pentru candidatul Emil Constantinescu, calificat în cel de-al doilea tur de scrutin contra presedintelui în functie Ion Iliescu. Constantinescu a câstigat alegerile prezidentiale din noiembrie 1996 si a format o coalitie guvernamentala (CDR, USD, UDMR) condusa de Victor Ciorbea. Pentru prima oara în mai mult de jumatate de secol, România cunoaste o alternanta pasnica si democratica la putere. Politicile guvernamentale din perioada 1997-2000 vor avea un impact negativ asupra perceptiei publice, ceea ce  va conduce la un vot de sanctiune („vot negativ”) din partea populatiei la alegerile generale din 2000. PNTCD, principalul partid de guvernamânt, va rata accederea în Parlament. Partidul Democrat si Partidul National Liberal vor reusi sa se salveze intrând în Parlament si obtinând procente asemanatoare (aproximativ 7-). PDSR va forma primul guvern monocolor din perioada postcomunista, sustinut în Parlament de UDMR si reprezentantii celorlalte minoritati nationale. Beneficiind de o sustinere parlamentara consistenta si stabila, Guvernul condus de Adrian Nastase a reusit sa promoveze un pachet de masuri care au condus la stabilizarea macro-economica a tarii. România, beneficiind de un context international favorabil, a intrat în NATO si a încheiat la finele anului 2004 capitolele de negociere cu Comisia Europeana în vederea aderarii la UE. Alegerile locale si parlamentare din 2008 se vor desfasura dupa câteva modificari substantiale ale legislatiei electorale. Prima modificare se refera la alegerea presedintilor de consilii judetene în baza unui scrutin uninominal cu un singur tur: candidatul care obtine cel mai mare numar de voturi si, prin urmare, se claseaza pe primul loc este declarat câstigator. A doua modificare a vizat alegerile generale care s-au desfasurat pe baza unui sistem de vot uninominal compensat. În intervalul dintre alegerile din 2008 si cele din 2012 s-au operat alte modificari ale legislatiei electorale: modificarea legii privind alegerea autoritatilor locale în sensul aplicarii sistemului uninominal cu un singur tur si pentru alegerea primarilor. Sistemul de alegere a primarilor într-un singur tur delegitimeaza rezultatele alegerilor si functionarea democratiei, într-un context marcat de scaderea participarii la vot a electoratului si, în general, a interesului pentru politica. Pervertirea mecanismelor electorale, schimbarea regulilor jocului politic cu mai putin de jumatate de an înainte alegerilor, combinatiile politice netransparente între partidele mainstream ale scenei politice, vor avea un impact sever asupra perceptiei publice a democratiei, demotiveaza electoratul, favorizeaza populismul si tentatiile autoritariste. Nota: acest articol este o prelucrare dupa Cap. IV 2. „Procesul electoral în cele cinci tari postcomunisteˮ din vol. Ciprian Iftimoaei, Despre securitate, consolidare democratica si buna guvernare. România în context regional, Editura Lumen, Iasi, 2015, pp. 143-159.   Ciprian Iftimoaei este conferentiar universitar doctor în cadrul Facultatii de Stiinte Politice si Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iasi