Quantcast
Channel: Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Viewing all articles
Browse latest Browse all 6834

Cât de scumpă este parcarea de la Aeroport? La termen lung suntem pe primul loc la nivel naţional

$
0
0
Cât de scumpă este parcarea de la Aeroport? La termen lung suntem pe primul loc la nivel naţional„Al doilea mare aeroport din tara” are unele tarife mai mari chiar si decât prima aerogara, cea de la Otopeni-Bucuresti. Si pe aerogarile din alte tari se pot gasi locuri de parcare mai ieftine, daca se face programare din timp. La începutul anului trecut, înainte de extindere, parcarea de la Aeroportul Iasi era ieftina, dar neîncapatoare.   De mai bine de o luna, de când a fost redeschisa la întreaga capacitate de 600 de locuri, parcarea Aeroportului International Iasi a fost plina mereu cel putin pe jumatate. Lucrarile de extindere au durat opt luni, la care s-a mai adaugat una pentru punerea în functiune a sistemului automat de monitorizare si plata. În cele opt luni, Primaria Iasi a pus la dispozitie parcarile de la Ciric, care sunt deschise si acum, la preturi începând de la 3 lei/ ora, 40 de lei abonamentul pentru o saptamâna si 135 de lei pentru o luna. De aici pâna la terminalele de pasageri sunt 2,5 km, distanta parcursa de autobuzul 50 din jumatate în jumatate de ora. Biletul pentru o calatorie costa 3,50 lei. Cititi si: Cât de mare e recordul de pasageri la Aeroportul Iasi, în 2023? Plus 50 la suta fata de anul anterior Tarifele de parcare la Aeroport sunt consistent mai mari si depind de zona. În fata terminalelor de pasageri, fiecare minut peste primele 7 minute gratuite aduce de la 5 pâna la 10 lei. În parcarea terminalelor de pasageri, primele 15 minute nu sunt taxate, în vreme ce urmatorul sfert de ora costa 5 lei. Daca durata de stationare ajunge la o ora, si pretul ajunge la 10 lei – si ramâne asa pentru fiecare din urmatoarele 5 ore. Dupa 6 ore, tariful orar scade la 9 lei, iar dupa 12 ore, la 8 lei. Totusi, o zi nu este tarifata asa, ci cu 100 de lei, pret valabil pentru pâna la 3 zile inclusiv. Pentru 4-7 zile, pretul coboara la 75 de lei/zi, peste 8 zile e 65 de lei/zi, iar peste 14 zile, 60 de lei/zi. Abonamentul pentru o luna e 1200 de lei. Un iesean ne-a semnalat ca tarifele practicate la Iasi sunt mai mari decât pe alte aeroporturi, însa unele semnale, nu multe, fusesera deja date în acest sens pe pagina de Facebook a aerogarii, atunci când au fost anuntate noile taxe de parcare. Pe câti bani parcheaza altii Am verificat ofertele principalelor aerogari. La Cluj, parcarea din fata terminalelor este concesionata unei firme private care taxeaza cu 8 lei primele 30 de minute, cu 11 lei prima ora, 23 de lei pentru doua ore, 72 de lei prima zi si 152 de lei pentru doua zile, respectiv 265 de lei prima saptamâna. O luna ajunge la 600 de lei. În schimb, capetele parcarii sunt administrate de Aeroportul „Avram Iancu”, iar tarifele sunt mai mici – pentru cine gaseste loc. Prima ora, cu 10 minute la liber, costa 8 lei, iar doua ore înseamna 18 lei. O zi înseamna 50 de lei, doua zile costa 65 de lei, iar trei zile, 120 de lei. Prima saptamâna ajunge la 200 de lei, iar 15 zile totalizeaza 360 de lei. Abonamentul pe o luna costa 400 de lei. La Sibiu, preturile sunt mai mici, dar Aeroportul avertizeaza ca „nu asigura paza parcarii sau supravegherea video a (auto)vehiculelor aflate în parcare”. O saptamâna aici ajunge la 180 de lei, iar o luna, 300 de lei. Aeroportul banatean „Traian Vuia” e înca si mai ieftin. Ora de parcare e 7 lei si abia a patra ora costa mai putin, 6 lei. O zi se taxeaza cu 60 de lei, intrarea în a doua zi urca pretul la 80 de lei pâna la sfârsitul ei, iar o saptamâna înseamna 100 de lei. Parcarea pe o luna ajunge la 200 de lei. Extinderea parcarii Aeroportului Iasi are un pret Totusi, „al doilea aeroport ca marime din tara”, cum este prezentat Iasul, are tarife similare celor de la Aeroportul „Henri Coanda”. La Bucuresti, parcarea de lunga durata nu poate sa depaseasca 30 de zile, care ajung sa coste 660 de lei. Primele patru zile costa, fiecare, 100 de lei, iar începând cu a cincea se adauga câte 10 lei. Parcarea la „plecari” sau „sosiri”costa 10 lei prima jumatate de ora, apoi 20 de lei/ora. Dar cum e „afara”? De regula, parcarile aeroporturilor mai importante sunt cu programare. Cu cât se fac mai din timp, cu atât tariful e mai mic – dar nu dupa principiul achizitiei biletelor de avion, ci dupa disponibilitatea locurilor în sectoarele ieftine. La Eindhoven, de exemplu, sectorul aflat cel mai departe de terminale (7 minute de mers pe jos) costa acum echivalentul a 280 de lei pentru trei zile, la Bergamo, 180 de lei pentru aceeasi perioada aleasa la întâmplare (weekendul viitor), iar la Madrid ceva mai mult de 100 de lei (20,95 euro) pentru fiecare din primele patru zile. „Trebuie un balans între venituri si numarul de locuri de parcare disponibile” La Iasi, înainte de extindere, parcarea era arhiplina. Cele aproape 400 de locuri erau mai mereu ocupate pe fondul cresterii rapide a traficului. „Am mers pe principiul ca trebuie un balans între venituri si numarul de locuri de parcare disponibile”, ne-a spus Romeo Vatra, directorul general al Aeroportului Iasi, care la începutul anului trecut se confrunta cu un val de reprosuri din cauza locurilor insuficiente de parcare. Cititi si: Aeroportul Iasi se prezinta cu aceasta noua identitate. Cum vi se pare? Cum peste doua saptamâni va fi deschis noul terminal de pasageri, fluxurile de autovehicule si de pasageri se vor extinde de la T3 catre T4. Conducerea aerogarii se asteapta ca luna martie sa aduca 160 de mii de pasageri, mai multi decât au fost în aceeasi luna de anul trecut (140 de mii). Ramâne de vazut daca fluxul de calatori în debutul sezonului cald „va încapea” în parcarea Aeroportului, în cea de la Ciric si – la fel ca mai toate aeroporturile din tara si din strainatate – în parcarile private din apropiere, care asigura transferul catre terminale.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 6834

Trending Articles