Quantcast
Channel: Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene
Viewing all articles
Browse latest Browse all 6391

FOTBAL - „Mă tem pentru siguranţa mea!” Război „fratricid” în peluză pe Copou, probleme mari la nivel de galerii

$
0
0
FOTBAL - „Mă tem pentru siguranţa mea!” Război „fratricid” în peluză pe Copou, probleme mari la nivel de galeriiZiarul de Iasi v-a tinut la curent în ultima perioada cu fracturile existente în rândul suporterilor Politehnicii Iasi. Totul a început cu câteva zile înainte de startul sezonului, când „Baietii veseli” din Peluza Nord au refuzat sa mai încurajeze echipa, ca urmare a unei decizii total neinspirate a sefilor clubului. Acestia au înlocuit sigla veche, a Politehnicii 1945, cu una noua, criticata dur în mai toata tara.  Astfel, actuala echipa, înfiintata în 2010, prin mutarea Tricolorului Breaza în Copou, nu mai are vreo legatura cu gruparea de traditie a orasului. Iar cum nici alti fani mai vechi ai Politehnicii, grupati în Socios Iasi, nu mai merg la meciuri sau nu mai stau în peluza, tot ca urmare a pierderii legaturii cu adevaratele simboluri fotbalistice locale, Poli nu a avut mult timp o galerie. Scandal pe bilete În ultima perioada au aparut mai multe tentative de organizare a unei noi galerii, tentative concretizate recent prin aparitia unei grupari intitulata „Brigada noua”. Contestata de vechii ultrasi, care se autofinantau si care acuza ca noul grup este sustinut financiar din exterior, noua brigada este deja la un pas de implozie. Asta dupa ce între doi dintre capii sai, Stefan Mamaliga si Marius Srainer, a aparut un conflict soldat cu o reclamatie la Politie. „Noi am pornit la drum din dorinta ca Poli sa aiba galerie. Nu am vrut sa deranjam Peluza Nord, ci doar ca echipa sa aiba parte de sustinerea suporterilor. Eu fiind în Blue Force din 2007 am preluat initiativa, alaturi de alti prieteni, pentru ca baietii sa fie încurajati si acasa si în deplasare. Apoi, ni s-a alaturat Marius Srainer. Din pacate, au aparut probleme dupa ce am auzit ca biletele pe care le primeam erau valorificate. La meciul cu FCSB, galeria trebuia sa primeasca 186 de bilete. Iar de intrat, am intrat 100 de persoane fara sa vedem vreun bilet!” povesteste Stefan. Lovituri în peluza la meciul cu Rapid Acesta precizeaza cum a ajuns sa faca plângere la Politie: „La meciul cu Rapid am primit 50 de bilete de la un coleg. Desi aveam oameni carora sa le dau pentru a cânta pentru echipa, am fost sunat de fratele lui Marius, care mi-a cerut, pe un ton amenintator, 20 de bilete. În ciuda presiunilor, l-am refuzat. Când am intrat în stadion, am fost bagat de acesta si de Marius, cu forta, într-o baie a stadionului, jandarmii intervenind si calmând lucrurile. La pauza însa, a venit Marius si m-a lovit în peluza. Am facut reclamatie la Politie, am cerut sa ia masuri, pentru ca ma tem pentru siguranta mea si a familiei mele”. Cine-s capii noii galerii? Fost sef al galeriei „adevaratei” Poli, Srainer spune ca a revenit în peluza tocmai din dorinta de a o proteja noul grup de suporteri: „Eu am venit lânga noua galerie la rugamintile lor, pentru a-i proteja de atacurile celor de la Peluza Nord si a încerca o reconciliere. L-am sustinut pe Stefan Mamaliga, i-am zis sa dea tonul la cântece în stadion, i-am rugat pe cei din Peluza Nord sa nu se mai ia de familia lui. Florin Chiriac a devenit responsabil de deplasari, Petronel Poenaru de relatia cu sponsorii si clubul, eu cu organizarea, am discutat cu domnul presedinte Briaur, am prezentat proiectul nostru”. Srainer contraataca Fostul lider recunoaste incidentul cu Mamaliga, însa îl minimalizeaza si spune ca a fost provocat: „S-a început cu dreptul, zic eu, însa apoi lucrurile au început sa scârtâie. În ceea ce priveste biletele pe care le-am primit, le-am împartit diferitelor grupuri din cartiere. Cu FCSB au fost mai multe solicitari decât bilete primite, de asta s-a intrat si fara bilete. Apoi, cu Rapid, am primit o solicitare de 20 de bilete de la baieti din Tatarasi. Fratele meu i-a scris lui Stefan, care i-a raspuns injurios. Eu m-am dus în peluza sa-i zic ca nu-i frumos cum se comporta, iar el, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, a gesticulat aiurea. A fost un incident minor, daca va fi nevoie voi da explicatii”. Srainer a mai spus ca nu se va mai implica pe viitor în noua galerie, din cauza problemelor aparute: „Eu am vrut sa ajut, însa la cum evolueaza lucrurile am decis sa ma retrag”. Înregistrarile de la meciul cu Rapid pe masa Politiei! Ziarul de Iasi a solicitat un punct de vedere legat de aceste incidente si de la conducerea Politehnica. Iata pozitia managerului Florin Briaur: „Am fost informat de la pauza meciului cu Rapid ca în stadion s-a înregistrat un incident între câtiva suporteri. Am transmis de atunci ca astfel de probleme trebuie raportate la Politie. Noi vom da tot concursul pentru elucidarea circumstantelor în care s-a înregistrat acel incident. În acest sens, vom pune la dispozitia organelor de ancheta înregistrarile de pe camerele de supraveghere din stadion. Atmosfera de la meciul cu Rapid, cu peste 8 000 de oameni în tribune, a fost senzationala si e pacat ca s-au înregistrat si evenimente nedorite. În ceea ce priveste meciul cu FCSB, acum am aflat cum au intrat suporterii. Voi discuta cu cei de la firma de paza MTS, care sunt responsabili de accesul pe stadion si ordinea din timpul meciurilor”. Clubul sustine ca nu ajuta deloc actuala galerie Ziarul de Iasi a cerut lamuriri si pe marginea modului în care se implica în relatia cu noua galerie, ai carei membri beneficiaza de intrare libera în Copou, transport gratuit si mâncare în deplasari, promovarea actiunilor cu grafica identica cu cea folosita de club etc. „Noi, clubul, ne-am dori ca la fiecare meci de acasa sau deplasare sa avem un numar cat mai mare de sustinatori. Echipa este a iesenilor, a comunitatii si are nevoie de sustinerea suporterilor, asa cum se întâmpla la Dinamo, Rapid sau chiar Otelul Galati, de exemplu. În acest sens, am spus întotdeauna ca daca fanii se vor organiza într-o asociatie si vor solicita sprijinul clubului, am fi dispusi sa ajutam cu achitarea unor costuri de transport, achizitionarea unor materiale de promovare sau bilete de acces la meci, asa cum se întâmpla la majoritatea cluburilor din România. Deocamdata însa, nimeni nu ne-a cerut sprijinul, clubul neavând pâna acum vreo implicare în actiunile galeriei de la meciurile de acasa sau din deplasare. Din câte am îneteles, sunt sustinuti de fosti suporteri, plecati în strainatate. Le multumim celor peste 50 de fani care au încurajat echipa la ultimul meci, la Galati, si sper sa avem un numar si mai mare de sustinatori la partida de sâmbata” a precizat managerul Politehnicii. Conform celor publicate în social media, noua galerie va merge si la meciul cu Otelul Galati, de sâmbata, din prima etapa a play-off-ului, partida care va începe la ora 17:00. La disputa de sâmbata, Poli nu va putea conta pe Itu, care a suferit la duelul cu Otelul, de luni, o fractura a unui deget de la mâna stânga, si Ispas, accidentat de mai mult timp. Alte informatii legate de noua confruntare de pe malurile Dunarii puteti afla vineri, din editia print a ziarului.   

Viewing all articles
Browse latest Browse all 6391

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48