Image may be NSFW.
Clik here to view.
Uniunea Sindicatelor Libere din Învatamântul Preuniversitar (USLIP) Iasi a câstigat astazi, 12 martie, la Tribunalul Iasi, primul dosar privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la si de la locul de munca, în cazul membrilor de sindicat de la Palatul Copiilor. Pentru moment, este vorba despre o persoana din doisprezece care faceau naveta de la Iasi la Podu Iloaiei si Tibanesti.
„Este vorba despre plata navetei pentru colegii angajati ai locatiilor din judet ale Palatului Copiilor care fac naveta si au restante la plata acestui decont de mai bine de un an. Vorbim despre doisprezece persoane navetiste si, pentru moment, exista prima hotarâre pentru o persoana. Cele doisprezece persoane fac naveta de la Iasi la Podu Iloaiei si Tibanesti. Asteptam sa vedem si la celelalte, dar nu poate fi nicio surpriza. Suma pe care ar trebui sa o primeasca este de aproximativ 5.000 de lei sau, poate, chiar mai mare”, a declarat liderul USLIP Iasi, Laviniu Lacusta.
Liderul de sindicat a spus ca este un proces început anul trecut, „proces care obliga Ministerul sa asigure fondurile pentru plata navetei”. „Este foarte trist, din pacate, ca ne razboim pe problema navetei cu Ministerul Educatiei. Observam ca Ministerul nu a reusit sau nu a vrut sa asigure decontarea cheltuielilor pentru câtiva angajati de la Palatul Copiilor. Ma întreb ce vor face atunci când vor avea obligatia sa faca acest lucru pentru toate cadrele didactice din România care au de parcurs o distanta între domiciliu si locul de munca”, a completat Laviniu Lacusta.
Clik here to view.
