Din ce neguri politice a apărut Putin? Legătura cu Gorbaciov, Mitterrand şi Bush senior. Analiza unui cunoscut intelectual ieşean

Tarile din Europa de est s-au eliberat singure de comunism. Presiunea populara a facut sa cada zidul Berlinului, presiunea populara si societatea civila au dus la schimbari în Polonia, Cehoslovacia ori Ungaria. Gorbaciov a asistat neputincios la aceste schimbari dupa cum a asistat neputincios la destramarea Uniunii Sovietice. Nu a facut reformele esentiale necesare, a lasat o tara în ruine si în deruta. Eltin va încerca sa aplice o terapie de soc, dar puterea va fi preluata de oligarhi si de kaghebisti. Ei au pregatit terenul pentru dictatura de tip stalinist a lui Putin. În ultimii ani ai regimului comunist, nu putini români vedeau în Gorbaciov o figura luminoasa, datatoare de speranta, în contrast cu dogmaticul, închistatul, tot mai anacronicul Ceausescu. Aici, la Iasi, ne puteam uita la televiziunea de la Chisinau precum si la un canal sovietic central, iar schimbarile în bine ni se pareau, pe zi ce trece, tot mai evidente. Îmi amintesc cu ce emotie l-am vazut, în 1989, pe celebrul disident Andrei Saharov, ajuns deputat în noul Congres unional; doar ca luarile de cuvânt ale lui Saharov erau prea îndraznete si într-un rând a fost huiduit de sala si pus la punct de catre Gorbaciov. Democratia se învata greu, mi-am zis atunci. Urmaream ce se întâmpla în URSS si gratie unei reviste rusesti în limba franceza, Les Nouvelles de Moscou, ce devenise, în comparatie cu searbada, îndoctrinata, cenusia presa româneasca o oaza de libertate: acolo s-a vorbit chiar si de masacrul de la Katyn, subiect tabu si minciuna de stat perpetuata la Kremlin vreme de decenii. Sigur ca, în functie de desfasurarea ulterioara a evenimentelor, entuziasmul provocat de „liberalismul” lui Gorbaciov s-a mai estompat, lasând loc unei analize la rece. Iata însa ca, dupa trei decenii, un reputat istoric al comunismului vine cu o interpretare foarte severa si ne invita sa abandonam imaginea „roza” a liderului sovietic. E vorba despre Thierry Wolton cu noua sa carte, proaspat aparuta, Întoarcerea vremurilor barbare (ed. Grasset). Voi reveni asupra ei pentru ca e o sinteza a perioadei post-comuniste, cu – în final – accent pus pe consecintele agresiunii rusesti împotriva Ucrainei. Despre Gorbaciov autorul vorbeste în primul capitol al cartii, când reconstituie procesul prin care tarile comuniste din Europa s-au lepadat – cu mai mult sau mai putin succes, cu mai multa sau mai putina sinceritate – de comunism. Wolton avertizeaza ca pentru a întelege ce s-a întâmplat în ultimele patru-cinci decenii trebuie sa tinem seama de un element important: occidentul (a se întelege guvernele occidentale) n-a privit cu ochi buni eliberarea tarilor din estul Europei de tutela sovietica, si cu atât mai putin emanciparea rusilor de ideologia comunista, pentru ca voia sa pastreze echilibrele geopolitice. Îi convenea occidentului „coexistenta pasnica”, mentinerea statu-quo-ului; exceptia – Ronald Reagan – confirma regula. În ianuarie 1989, Bush tatal îl trimite la Moscova pe Kissinger, care îi spune lui Gorbaciov ca Statele Unite sunt nelinistite de evenimentele din Europa de est si mai ales de o apropiere dintre cele doua Germanii; le propune sovieticilor un fel de pact prin care atât sovieticii, cât si americanii se angajau sa nu intervina în estul Europei. În iulie 1989, Bush se duce în Polonia, Solidaritatea obtinuse (în ciuda unor reguli impuse arbitrar de partidul comunist) o victorie electorala zdrobitoare, dar Bush le spune polonezilor ca America nu l-ar vrea presedinte pe Wałęsa, ci tot pe generalul Jaruzelski, care pare mai „sigur”. Dar pe 8 noiembrie „cade” zidul Berlinului si devine tot mai clar ca nimic nu poate opri implozia „lagarului socialist”. Pe 3 decembrie Gorbaciov si Bush se întâlnesc la Malta, iar americanul declara ca are încredere în liderul sovietic („l-am privit în ochi, l-am judecat; e un tip stapân pe ceea ce face, are un adevarat fler politic”). În 2001, si George Bush jr. „îl va privi în ochi” pe Putin si va socoti ca are de-a face cu un om de încredere. Si Gorbaciov, în tot acest timp? În ianuarie 1990 se duce în tarile baltice si exclude posibilitatea ca ele sa devina independente. Totusi, acestea îsi proclama independenta, guvernele occidentale nu reactioneaza. Câteva luni mai târziu, trupele sovietice intervin la Vilnius si la Riga, sunt morti si raniti. Tarile baltice îsi vor putea câstiga independenta abia dupa puciul avortat din august 1991. Pâna una-alta, tarile occidentale îl sustin fara rezerve pe Gorbaciov, iar perspectiva destramarii Uniunii Sovietice le îngrozeste. Calatorind în Ucraina în august 1991, Bush senior îi îndeamna pe ucraineni sa… nu ceara independenta! Pe 1 decembrie 1991, când ucrainenii pot vota liber, 90- se pronunta pentru independenta (54- în Crimeea rusofona!). Admiratia occidentalilor pentru Gorbaciov se transforma în „Gorbimanie”. Degeaba faimosul disident Vladimir Bukovski avertizeaza ca Gorbi e tot un nomenklaturist, un produs al sistemului comunist. Occidentul îl vede drept mare reformator, desi reformele lui sunt si putine si anemice (împroprietarirea taranilor e praf în ochi). Când în martie 1989 se voteaza pentru Congresul deputatilor, 87- dintre locuri sunt rezervate Partidului comunist (Saharov intra în Congres gratie celor 13- de locuri lasate libere). Wolton aminteste o serie întreaga de încercari ale Occidentului de a sari în ajutorul lui Gorbaciov. Mitterrand îmbratiseaza cu entuziasm ideea gorbaciovista a unei „Case comune” europene, ceea ce ar fi implicat, în final, desfiintarea NATO (noroc ca americanii au respins categoric ideea). Tot Mitterrand cauta sa întârzie intrarea tarilor din est în Uniunea Europeana si se opune, vehement, reunificarii Germaniei. Vehement, dar inutil: pe 3 octombrie 1990 Germania comunista dispare (Mitterrand se dusese în vizita oficiala, în Berlinul rasaritean pe 20 decembrie 1989!). Dar acelasi Mitterrand este primul – si singurul – lider occidental care recunoaste autoritatea pucistilor din vara lui 1991! Îl abandoneaza, prin urmare, fara scrupule pe prietenul sau Gorbaciov. În fapt, scrie Wolton, tarile din Europa de est s-au eliberat singure de comunism. Presiunea populara a facut sa cada zidul Berlinului, presiunea populara si societatea civila au dus la schimbari în Polonia, Cehoslovacia ori Ungaria. Gorbaciov a asistat neputincios la aceste schimbari dupa cum a asistat neputincios la destramarea Uniunii Sovietice. Nu a facut reformele esentiale necesare, a lasat o tara în ruine si în deruta. Eltin va încerca sa aplice o terapie de soc, dar puterea va fi preluata de oligarhi si de kaghebisti. Ei au pregatit terenul pentru dictatura de tip stalinist a lui Putin. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor