Horia Agape este student la Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, în cadrul Facultatii de Filosofie, la specializarea Resurse Umane.
Primul semestru din cel de-al doilea an de studii si l-a petrecut în Cehia, la University of West Bohemia, din Pilsen. A fost o experienta de-a dreptul interesanta pentru el.
“Nu aveam Cehia pe lista”
„Eu initial nu aveam Cehia pe lista. Voiam sa merg în Norvegia, Finlanda, Belgia sau Olanda. Am fost la interviu si doamna care coordona Erasmus mi-a spus ca Norvegia nu putea fi o optiune pentru mine, doar cei de la Asistenta Sociala puteau echivala cursurile de acolo cu cele de aici. În Finlanda, cursurile erau doar pentru master, teoretic în Erasmus îti poti alege cursuri din orice an, fie el inclus în programul de licenta sau de masterat, dar eu fiind anul II, mi-ar fi fost cam greu sa înteleg materia, ar fi trebuit sa fiu anul III de studii sau chiar la licenta. În Belgia s-au înscris foarte multi si universitatea de acolo nu avea locuri alocate pentru toti. Apoi, mi s-a sugerat Cehia, Polonia, Germania sau Austria. Universitatea din Cehia era cea mai interesanta în materie de cursuri, costuri, si orasul în sine.”, spune studentul.
Vezi aici toate articolele din noua sectiune ZdI “Ziarul Studentesc”
Horia a stat într-un camin al universitatii, într-o camera de doua persoane. Spatiul era format din doua încaperi separate de un hol mic. Baia era comuna si era împartita de patru persoane: cei doi studenti din camera respectiva si colegii lor din camera de vizavi. Colegul de camin al studentului român era un student ceh, acesta nu vorbea engleza, Asadar, la început, comunicarea era dificila. Se descurcau cu o combinatie de engleza si limbajul semnelor. La parterul fiecarui camin exista un pub pentru student, simai socializa acolo.
Bursa era de 500 de euro. Cum se descurca
„Bursa a fost aproximativ 500 de euro. Caminul costa 150 de euro. Preturile de la cantina erau cam ca la noi, pentru 20 de lei mâncam o pizza. Supa era 2-3 lei. M-am încadrat bine în bursa. Totusi, ei eu reduceri foarte mari, de 60--70- la mâncare. O carne de porc, care în mod normal costa 240 de coroane, cam 50 de lei, poate sa ajunga la 100 de coroane, cam 20 de lei.”
Cum beneficiezi de reduceri
Studentii au parte de mai multe reduceri prin International Student Identiy Card. Acest card se poate folosi oriunde. În Cehia, Horia beneficiat de mai multe promtii si reduceri prin el: reduceri la cafenele, McDonalt’s, KFC, magazine de haine.
„Când vine vorba de experienta academica, a fost destul de bine. Am avut doua cursuri putin mai dificile, aveam mai mult de munca, trebuia în fiecare saptamâna sa trimitem rezumate si comentarii la niste texte. Aveam cursuri alaturi de studentii cehi si nu mi s-a parut ca profesorii tratau diferit studentii Erasmus fata de studentii cehi”. Orarul studentului nu era atât de aglomerat ca în România: studentii nu aveau mai mult de doua cursuri pe zi.
„Am facut o excursie în muntii Krkonoše. Când esti pe vârful Sněžka poti trece în Polonia si în Cehia. Am primit mesaj de la Orange: „Bun venit in Polonia!”. Nu recomand roaming-ul. Prin ianuarie am primit mesaj ca nu mai pot folosi roaming-ul, doar 123 de zile îl poti folosi constant, apoi trebuia sa folosesti telefonul o saptamâna în România. Nu erau taxe atât de mari pentru costul suplimentar, am vorbit o data la telefon vreo 20 de minute si am avut un cost suplimentar de sub un euro”.
CITESTE aici despre noul proiect ZdI “Ziarul Studentesc”
Per total, cu plusuri si minusuri, Horia admite ca a fost una din cele mai interesante experiente ale vietii lui de student, de pâna acum.
↧