Opinia profesoarei Mihaela Tofan de la „Al. I. Cuza” cu privire la alegerile de la Universitate

Într-un sfert de veac de activitate în universitate, am parcurs calea de la orele de seminar la cursuri, de la corespondenta în mod exceptional pe email, la mesaje scurte pe portalul facultatii, în mediul FB si în platformele pentru învatamântul on-line.  Plecând de la cursurile dictate în salile nu foarte bine luminate si pâna la informatiile care vin de peste tot si te provoaca pentru a crea un mediu educativ cât mai instructiv si eficient, e un drum presarat cu bucurii si cu învataminte. În aceasta calatorie, entuziasmul începatorului s-a dezvoltat, transformându-se în curiozitatea celor experimentati, în cautarea schimbarilor de substanta si a oportunitatilor actuale inovatoare pentru mediul universitar. Ultimele decenii au imprimat pentru educatia universitara de pretutindeni un parcurs dinamic si ascendent, cu provocari surprinzatoare si experiente educative. Orele la extensiunea teritoriala Focsani (mai exact – Câmpineanca, în 2001) au fost înlocuite cu activitatea în clase virtuale (Teams, zoom, cisco etc.), folosind priceperea si modelele împrumutate de la alte universitati din tara si din strainatate. Pentru sesiunea care s-a finalizat de curând, la jumatate de februarie, în sala pentru examenul de restante restantele în programul de învatamânt la distanta, centrul UAIC Botosani, atmosfera nu este optimista, mai curând contradictorie: din nou într-o zi de iarna (de data aceasta a anului 2024, nu 2001), într-o sala prost iluminata, la ora 13.30, începe evaluarea. Sunt programati sapte studenti, din ani diferiti, la doua materii diferite, stingheri în sala în care, în mod obisnuit, tin ore elevii clasei a XI din liceul gazda ... e frig, nu chiar curat, o atmosfera total straina de mediu universitar european al anului 2024. Din hol se aude pentru un sfert de ora muzica de dans foarte noua, elevii ramasi în clasa dupa finalizarea întâlnirilor din orar sarbatoresc un Valentine’s day after party. Îmi prezint scuze si cer liniste pentru cei evaluati, mi se raspunde sec si pe un ton cumva indignat ca nu sunt la curent cu ... noutatile. E adevarat, trebuie sa dau dreptate viitorilor nostri studenti, acum elevi de liceu la Botosani: sunt, fara vina mea, în urma cu aproape un sfert de secol. Tin examene din programul didactic al universitatii într-o locatie de liceu, dar stiu ca nu asa trebuie administrat învatamântul universitar în secolul XXI, într-o tara membra a UE. Doar suntem, si profesori si studenti, la universitatea europeana pe care am ales-o din convingere si cu tot sufletul, nu suntem la scoala primara, nici la gimnaziu, nici la liceu! Suntem la universitate într-o lume a ideilor si a celor care viseaza frumos si fundamentat. Suntem cei care pregatim forta de munca înalt calificata, cei care trebuie sa dam exemplu de spirit inovator si gândire constructiva, de colaborare eficienta si realizari recunoscute la nivel national si international. Suntem obligati fata de studentii nostri si fata de noi însine, sa fim primii care întelegem evolutia atât de dinamica a societatii si sa oferim o reactie de raspuns justificata si oportuna pentru fiecare provocare. Am trait o pandemie, acum stim sa administram educatia on-line. Suntem în proximitatea periculoasa a unor zone de conflict armat, stim sa ajutam si sa exersam comportamentul incluziv, transformând amenintarea pozitiei geografice în Europa într-o oportunitate. Traversam crize în educatie, ne preocupam pentru a fi modelul cel mai bun posibil pentru studentii nostri, prin comportament moral si responsabil, gândire critica si spirit inovator. La universitate, trebuie sa întelegem schimbarile cu care ne confruntam si sa cautam solutii pentru a fi actuali, eficienti si prompti.  Si totusi...la universitatea noastra suntem, în plina era a învatamântului digital, captivi în elanul inventarierii patrimoniului imobiliar si ridicam (sau vrem sa achizitionam) alte cladiri. Între timp, cele în care avem birouri sunt în prag de prabusire (sau prabusite, daca ne gândim la sediul editurii noastre), cu infiltratii din tavan, uneori insalubre. La finalul perioadei de efervescenta a înfiintarii centrelor teritoriale de catre alte universitati mari, universitatea noastra se regionalizeaza (sau ruralizeaza, cum am auzit pronuntat de unii colegi). Ratam momentul valorificarii oportunitatilor de colaborare vestica si ne mândrim eronat ca suntem premiati în est... În an electoral intens (alegeri locale, europene, prezidentiale, parlamentare) cei din universitate trebuie, cu atât mai mult, sa fie, prin conduita lor, un exemplu pentru toti cei cu drept de vot, din perspectiva multipla. Un exemplu privind implicarea celor demni sa conduca în actul de administrare, mai întâi prin conturarea unor declaratii de candidatura coerente si fundamentate, potrivite pentru alegeri în cadrul universitar. Dar si un exemplu prin implicarea responsabila a alegatorilor, prin exprimarea libera si constiincioasa a votului, ca urmare a rationamentului propriu, responsabil si asumat. Prin analiza critica a ceea ce avem, prin estimarea corecta si realista a ceea ce ne dorim sa se întâmple în urmatorul mandat (la care cu generozitate legea educatiei a mai adaugat un an, vor fi 5 ani de mandat în structurile de conducere, nu 4, ca pâna acum) si ceea ce întelegem sau stim ca se va întâmpla ca efect al lipsei noastre de actiune. Universitatea este locul unde conceptele sunt explicate, comportamentul teoreticienilor si practicienilor este slefuit, unde le cresc aripi profesionistilor de mâine, iar efectul muncii universitarilor se observa, în timp, peste tot: acasa, în societate, în viata fiecaruia dintre noi. Rezultatul analizei oneste a ceea ce traim si a tuturor situatiilor cu care ne confruntam trebuie sa ne ofere motivatia implicarii în procesul electoral si sa argumenteze alegerile personale. Iar fiecare membru al comunitatii universitare stie ca ceea ce vedem pe strada, în familii, în societate, si în mediul profesional deopotriva, este oglinda fidela a (in)succesului activitatilor noastre la universitate. Vorbim studentilor despre limitarea numarului de mandate, ca mecanism care asigura multiple beneficii (eficienta actului de guvernare, climat democratic, asigurarea caracterului inovator si evitarea conturarii unor retele de putere viciate etc.) desi la universitate este invocat textul de lege în detrimentul ideilor pe care le comunicam studentilor. Subterfugiul acesta aproape meschin a fost folosit în ultimele decenii în tara noastra la toate nivelurile, începând cu alegerile prezidentiale, în 2000, cu efecte pe care societatea româneasca în ansamblul ei, si fiecare dintre noi, la nivel personal, nu le mai poate recupera. Însa atunci când vedem pus în aplicare rationamentul tehnic pur justificativ pentru extinderea perioadei exercitiului functiei elective la universitate, dincolo de cele doua mandate deja îndeplinite, sunt încalcate valorile si principiile care caracterizeaza esenta vietii noastre universitare. Pentru ca universitatea noastra reuneste un corp didactic si de cercetare activ, cu sute de titulari foarte bine pregatiti, cu realizari profesionale recunoscute national si international, iar cel care conduce universitatea este primus inter pares, nu unicul, nu acelasi, nu eternul. Iar ceea ce s-a realizat în doua mandate (suspendate, dar cu exercitiul activ al functiei de conducere în zilele de weekend) este corect sa fie continuat de persoana acum desemnata primus inter pares. Un alt egal dintre universitari, apt sa administreze universitatea si activitatile membrilor comunitatii ei, cu viziune noua, entuziasm si simt al masurii. Vivat UAIC! Prof. PhD. Habil. Mihaela TOFAN, profesor de drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Fulbright Alumna at NYU School of Law Jean Monnet Chair for European Financial Regulation Director JM Centre of Excellence EUropean FInancial REsilience and Regulation