Pot degenera conflictele actuale într-un război mondial?

Razboaiele mondiale au avut ca punct initial conflicte regionale, cum sunt cele din Ucraina si din Gaza, care s-au extins apoi la nivel global. „Teama lui Biden fata de Putin si atitudinea împaciuitoare fata de Iran fac ca un al treilea razboi mondial sa fie mai probabil, nu mai putin probabil”, avertizeaza istoricul Niall Ferguson. „Avem poate 12 luni la dispozitie pentru a întelege marea lectie a istoriei: Daca nu va pregatiti pentru razboi, nu veti avea pace.” Recent si secretarul britanic al Apararii, Grant Shapps, spunea ca lumea a trecut din stadiu postbelic în cel pre-belic, în care o axa de „state autocrate beligerante”, Rusia, China, Coreea de Nord si Iranul, reprezinta o amenintare grava pentru lumea occidentala. Sunt doar câteva dintre numeroasele declaratii similare din ultima vreme. Inclusiv cea a lui Donald Trump care a spus si el ca „suntem în pragul unui al treilea Razboi Mondial, daca nu stiati”, situatie de care îl face responsabil pe Joe Biden. Sigur, e retorica tipic electorala, Trump vrea sa spuna ca daca ar fi fost el la Casa Alba lucrurile ar sta altfel astazi. Ceea ce e discutabil. Mutatiile geopolitice si pregatirile pentru demantelarea actualei ordini internationale au început cel putin cu doua decenii în urma. Un fost consilier al lui Putin, Andrei Ilarionov, devenit între timp un opozant al acestuia, dezvaluia în 2015, ca înca din 2005 Vladimir Putin se decisese, pe care în fapt a si anuntat-o în 2007 la Conferinta pentru Securitate de la Munchen, ca Rusia sa-si ia revansa dupa „înfrângerea” suferita la încheierea Razboiului Rece. Doar aroganta mioapa a liderilor occidentali, credinta lor naiva ca odata cu încheierea primului Razboi Rece am intrat în post-istorie si ca restul lumii va îmbratisa inevitabil valorile occidentale, i-a facut sa ignore lectiile perene ale istoriei. Trump ar putea avea totusi dreptate în privinta manierei în care Washington-ul ar trebui sa reactioneze în confruntarea cu axa puterilor revizioniste. Deciziile catastrofale luate în timpul administratiilor Obama si Biden, precum cele privitoare la Siria, Iran si retragerea dezastruoasa din Afganistan, au agravat si grabit lucrurile. Si e o întrebare legitima daca în absenta tuturor acestor pasi gresiti, Vladimir Putin ar mai fi ordonat invazia pe scara larga din Ucraina. Iar daca ne uitam chiar la ceea ce se întâmpla în acest moment în Orientul Mijlociu, prin ruperea acordului cu Teheranul negociat în timpul mandatului lui Obama, prin eliminarea lui Soleimani care a fost urmata de o reactie palida a Iranului, prin mentinerea sanctiunilor financiare si presiunilor politice la adresa acestuia, abordarea lui Trump s-a dovedit, daca ne uitam la rezultate, mai de succes decât cea a lui Biden. Deblocarea fondurilor din Qatar si Coreea de Sud nu a micsorat nicidecum apetitul regimului de la Teheran de a destabiliza prin gruparile proxy teroriste pe care le finanteaza si prin care controleaza întreaga regiune. O dovada este masacrul terorist din 7 octombrie. Influenta regionala a Iranului a crescut, iar retorica agresiva la adresa „Marelui Satan” e la cote maxime. Amiralul John Kirby, responsabil pentru comunicare strategica în cadrul Consiliului National de Securitate, a declarat în mod explicit ca Statele Unite nu doresc un razboi cu Iranul. Numai ca Iranul, care controleaza Irakul, Siria si Libanul, este de ani de zile în razboi cu Statele Unite si îsi foloseste gruparile proxy pentru a ataca bazele americane din regiune si e greu de crezut ca astfel de declaratii l-ar face sa-si schimbe atitudinea. Problema de fond este ca în continuare viziunea geopolitica dominanta la Washington ramâne prizoniera unor abordari în dezacord complet cu realitatile de pe teren, care s-au schimbat dramatic mai ales în ultimul deceniu. Nu si din punctul de vedere al lui Fareed Zakaria. „Cu toate dificultatile sale interne, Statele Unite ramân, mai presus de toate, unicul stat capabil si pozitionat pentru a juca un rol central în sustinerea acestui sistem international”, scrie el în Foreign Affairs. „Atâta timp cât America nu-si pierde încrederea în propriul proiect, actuala ordine internationala poate prospera în urmatoarele decenii.” Între argumentele sale sunt PIB-ul Americii, înca cel mai mare din lume, si cele 11 portavioane ale sale. Numai ca asta înseamna sa ignori repozitionarile substantiale de pe glob, coagularea unui BRICS, extins începând din acest an, nu doar cu Iranul si Etiopia, ci si cu tari ca Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, în teorie aliati traditionali ai Americii, ca o contrapondere explicita la Occident, ostilitatea în crestere în cea mai mare parte din ceea ce numim Sudul Global, si mai ales dimensiunea faliei politice interne. Legat de problemele de perceptie ale Americii în spatiul extra-occidental, care a refuzat aproape in corpore sa critice agresiunea Rusiei în Ucrainei si critica virulent sprijinul pentru Israel în razboiul din Gaza, Fareed Zakaria crede ca un factor important ar fi ipocrizia Washington-ului citând „lipsa de respect a presedintelui precedent pentru normele democratice” care i-ar fi inspirat pe fostul partidul conservator de guvernamânt din Polonia si fostul presedinte brazilian Jair Bolsanaro sa procedeze la fel. Sunt însa afirmatii cu slaba acoperire în practica, daca ne raportam la competitia geopolitica devenita tot mai intensa. În Sudul Global, nu angoasele privind democratia primeaza, ci mai degraba resentimentele anti-occidentale si iritarea fata de presiunile facute asupra lor pentru adoptarea valorilor occidentale. De pilda, faptul ca Joe Biden a salutat cu satisfactie victoria lui Lula da Silva asupra lui Bolsanaro, doar pentru ca acesta din urma avea relatii cordiale cu Trump, nu i-a folosit în nici un fel Americii. Imediat dupa ce a fost primit la Casa Alba, Lula s-a dus în vizita la Beijing, unde a spus ca nu va primi indicatii de la Washington ce sa faca în ceea ce priveste China. „Nimeni nu poate împiedica Brazilia sa continue sa-si dezvolte relatia cu China”, a declarat el. De altfel, China si-a sporit legaturile comerciale în regiune, de la 2- din exporturile braziliene la 32- în ultimii 20 de ani. În timp ce toata lumea se da de ceasul mortii, inclusiv la noi, în legatura cu riscurile legate de o posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Alba, actuala administratie ia decizii care afecteaza securitatea energetica a Europei pe care americanii au îndemnat-o sa renunte la gazele rusesti în favoarea livrarilor de gaze lichefiate din Statele Unite. Pe 26 ianuarie, administratia Biden a anuntat „o pauza temporara” în ceea ce priveste exporturile de gaz natural lichefiat (LNG) catre terte piete. „«Pauza» pe care a luat-o administratia Biden cu privire la permisele de export pentru gaze lichefiate ar putea fi cel mai distructiv act climatic al sau, care dauneaza economiei nationale si influentei SUA în strainatate”, scrie Wall Street Journal. Motivatia oficiala pleaca de la premisa ca „criza climatica constituie amenintarea existentiala a timpului nostru” spunând ca astfel Casa Alba raspunde apelurilor tinerilor si a celor care militeaza împotriva combustibililor fosili, transmise consilierilor lui Biden care s-ar fi întâlnit cu un „influencer” TikTok pentru clima. Iata cum au ajuns TikTok-erii sa dicteze politica americana, observa ironic cotidianul american. Previzibil, decizia în cauza a stârnit imediat reactii favorabile la Moscova. Trei sunt motivele pentru care Rusia este încântata de decizia administratiei Biden: Rusia are posibilitatea sa îsi creasca propriile exporturi de LNG la nivel global, se bucura sa vada o ruptura între Uniunea Europeana si Statele Unite si escaladarea diviziunilor interne din Statele Unite, pentru ca este în principal afectat financiar statul Texas, guvernat de republicani, cu care administratia Biden este în conflict în chestiunea traficului de sute de mii de migranti care intra ilegal lunar pe la granita cu Mexicul. „Decizia lui Biden pare sa fi motivat fortele pro-ruse din mediile politice din UE sa critice dependenta europenilor de livrarile de gaze lichefiate din America si sa sugereze reluarea relatiilor cu Rusia”, conform Eurasia Daily Monitor, care precizeaza ca oficialii rusi ar fi transmis deja disponibilitatea Moscovei de a negocia cu Bruxelles-ul restabilirea rutelor comerciale de furnizare a gazelor naturale. „Geopolitica este eterna”, scria Nadia Schadlow, care a ocupat la Casa Alba pozitia de adjunct al Consilierului pentru Securitate Nationala, într-un articol din Foreign Affairs, „Sfârsitul iluziilor americane”. Adaugând ca, desi de la sfârsitul Razboiului Rece a fost întretinut un set de iluzii despre ordinea mondiala în care lumea era vazuta asa cum si-ar fi dorit idealistii sa fie, nu cum era cu adevarat, competitia geopolitica a fost si va ramâne o constanta în istoria omenirii. În 2007, istoricul Azar Gat contesta ideea ca triumful democratiei ar fi inevitabil spunând ca regimurile autoritare capitaliste, precum China si Rusia, prin resursele enorme de care dispun, ar putea reprezenta o alternativa posibila la democratia liberala occidentala. Atunci multi trimiteau în derizoriu aceasta teorie a „mitului renasterii autocratice”. Iata ca evolutiile actuale tind sa-i dea dreptate lui Azar Gat. Nu exista nici o îndoiala ca în plan geopolitic ne aflam într-un context extrem de periculos. Dar cât de grave sunt lucrurile? „Nu este nerezonabil sa ne îngrijoram cu privire la cel de-al treilea razboi mondial”, crede Niall Ferguson. „La urma urmei, razboaiele mondiale sunt de fapt doar aglomerari de conflicte regionale: initial ambitiile Germaniei în Europa au fost doar superficial legate de cele ale Italiei în Mediterana si în Africa si cele ale Japoniei în Asia.” Adaugând, apropo de avertismentul lui Azar Gat, ca o Axa mai bine organizata ar fi putut câstiga cel de-al Doilea Razboi Mondial, daca Japonia ar fi atacat Uniunea Sovietica în decembrie 1941, în loc de Statele Unite si imperiile europene din Asia. Într-un fel, astazi Rusia, China, Iranul si Coreea de Nord actioneaza mai concertat decât au facut-o atunci puterile Axei. E o dovada chiar faptul ca Vladimir Putin a spus dupa atacul Hamas din 7 octombrie ca razboiul din Ucraina si cel din Gaza trebuie vazute în corelatie, fac parte dintr-o singura lupta mai mare, care „va decide soarta Rusiei si a întregii lumi”. Într-o ampla analiza din Foreign Affairs, si Hal Brands scrie ca actualele conflicte regionale se aseamana cu cele care au dus la cel de-al Doilea Razboi Mondial. „Fiecare a implicat un pas catre dominatie într-o regiune semnificativa la nivel global. Fiecare a contribuit la ceea ce presedintele SUA Franklin Roosevelt, în 1937, a numit o epidemie de agresiuni care se raspândesc apoi la nivel mondial. Nu a fost un mega-conflict integrat de la început.” Scena geopolitica internationala s-a degradat extrem de rapid în ultimii doi-trei ani. La începutul mandatului lui Joe Biden, Statele Unite sperau ca pot stabili o relatie „stabila si previzibila” cu Rusia si ca pot relua negocierile pentru acordul cu Iranul. Cu o saptamâna înainte de 7 octombrie, oficialii americani considerau ca Orientul Mijlociu este mai linistit ca oricând în acest secol. Însa, scrie Hal Brands, „marile catastrofe par adesea de neconceput pâna când se întâmpla”. „Pe masura ce mediul strategic se deterioreaza, este timpul sa recunoastem cât de eminamente imaginabil a devenit conflictul global.”