Cei trei care au speriat tenisul

A ramas, dintre ei, doar lupul singuratic: Novak Djokovic. Întrebarea numarul 1. Este, oare, sârbul alintat Nole cel mai mare tenisman al tuturor timpurilor? Statisticile graiesc ca da, statistici care iau în consideratie numai turneele de Grand Slam, adevarate pietre de încercare chiar si pentru cei de pe piscuri, nu doar pentru cei de la poale care se uita cu jind în sus. O statistica facuta în 2017, pe baza rezultatelor din turneele majore, începând de la sferturi de finala (numai din perioada postbelica), îl mai consacra înca în fruntea ierarhiei all time pe Roger Federer. Aceeasi statistica, actualizata la anul de fata, îl urca pe Djokovic pe prima pozitie, în fata lui Federer si Nadal. La o distanta foarte mare de Connors, Lendl, Agassi si ceilalti. Într-un top 10, mai figureaza doar doi jucatori din garda veche, de dinainte de Era Open, legiunea australiana: Roy Emerson si Ken Rosewall. Nici vorba de legendarul Rod Laver, pe care nostalgicii anilor trecuti, îl considera si acum GOAT (initialele de la Greatest Off All Time, si nu „capra” cum înseamna în engleza  cuvântul cu aceeasi grafie). Emerson a rezistat mai mult decât conationalii sai fabulosi pe scena tenisului amator, iar Rosewall, lansat în anii 1952-53, avea o vitalitate iesita din comun: la 40 de ani juca o finala de Wimbledon, pierduta în cinci seturi în fata pustanului Jimmy Connors. Ceea ce s-a întâmplat în tenisul masculin în ultimele doua decenii are semnul unicitatii. A aparut întâi Federer (Wimbledon 2003), apoi Nadal, apoi Djokovic. Cei trei au câstigat 66 de turnee de Grand Slam (Nole 24,Rafa 22 si Roger 20), mai multe decât Sampras, Laver, Emerson, Borg, Agassi si Lendl la un loc si hegemonia lor a durat mult (si poate mai dureaza?). Fireste ca au mai fost si alti câstigatori de turnee majore de atunci, dar ponderea acestui triumvirat este coplesitoare: 66 de turnee din 89 disputate. Între timp, Roger s-a retras, Rafa Nadal simte si el povara vremii, ramâne pe firmament doar Novak Djokovic care nu vrea sa creada ca la 36 de ani organismul nu-l mai asculta. Stiind ca sârbii, ca si ibericii sunt mari „microbi” de fotbal, nu trebuie sa ne mire ca Nole, ca si Rafa, a luat exemplu de la Messi si Cristiano, luptându-se cu recorduri care de care mai sofisticate si mai apetisante. A doua întrebare: este esecul categoric al lui Djokovic la Melbourne 2024 în fata lui Jannik Sinner un semn al schimbarii de generatie la vârf? Aici este mai greu de raspuns si va trebui din nou sa luam triumviratul la pachet. Toti cei trei au fost profesionisti pâna în maduva oaselor, au iubit tenisul cu fanatism tragând de ei pâna la limita limitelor si subordonând totul competitiei. Spre deosebire de multi alti sportivi, viata lor particulara a fost discreta, departe de luminile rampei: nici Mirka lui Roger, nici Xisca lui Rafa si nici Jelena lui Nole nu au aparut în lumina reflectoarelor. Toti trei au caractere deosebite, în ciuda unor acuzatii nedemonstrate asupra lui Rafa si a jenantului episod Melbourne 2023 din cariera lui Nole. De la Roger, rece ca un ceasornic elvetian, nici nu te puteai astepta la asa ceva. Dar acum, Federer este istorie, iar Nadal, avanpremiera istoriei (ca sa nu spunem preistorie). Novak Djokovic este singurul dintre ei ramas pe baricade si deocamdata nici nu vrea sa auda de abandon. Longevitatea celor trei s-a dovedit nu numai calitatii jocului etalat pe terenuri (estetica a fost mai mult apanajul lui Federer), dar si a lipsei unei concurente de acest calibru. Scotianul Andy Murray parea sa se apropie decisiv, dar corpul sau nu a fost de acord. Pâna acum, niciunul din generatia asteptata nu s-a înaltat la nivelul lor: nici legiunea rusa (includem aici si pe neamtul Zverev, alaturi de Medvedev si Rublev), nici „vikingii” Ruud si Rune, cu atât mai putin grecul Tsitsipas. Viitorul sta mai degraba în asezatul Jannik Sinner decât în (prea)exuberantul si (prea)încrezatorul Alcaraz. Spaniolul a dat primul semnal, italianul tirolez a preluat stafeta, dar pâna la a ajunge la cei trei care au speriat tenisul, mai trebuie sa treaca destule turnee. Si pâna atunci, n-ar fi exclus ca ambitiosul Nole sa mai adauge câteva turnee la cununa sa. Triumviratul a pus, involuntar, niste bariere greu de depasit, pentru unii chiar imposibil. Iar Djokovic pare mai nesatios, singur pe baricade. Dupa retragerea lui Borg (în plina glorie, de neconceput la corifeii de azi), dupa declinul lui Sampras, au fost în tenisul masculin perioade de - hai sa le zicem - interregn. Când au câstigat alde Kevin Curren sau Richard Krajicek mari turnee. S-ar putea sa avem si acum, pentru ca longevitatea lui Nole, precum si maturizarea lui Jannik sau Carlitos ar putea sa mai dureze. De aceea, urmatoarele evolutii pe scena tenisului devin extrem de interesante. PS: Românul nostru, Ilie Nastase, a fost unul dintre cei mai dotati jucatori din istoria tenisului. Dar si unul dintre cei mai risipitori. Iata de ce cifrele sale nu se compara cu cele ale multora pomeniti mai sus.