Urâtă ieşire din scenă

Gândind retrospectiv, avem toate motivele sa presupunem ca încheierea mandatului actual al lui Klaus Iohannis este cea mai putin onoranta iesire din scena dintre toate finalurile de mandat ale fostilor sefi de stat ai României. Un final penibil, nedemn. Probabil ca doar dezvaluirile revoltatoare privind renovarea unei resedinte de catre Regia Autonoma a Protocolului de Stat care ar urma sa-i fie oferita lui Klaus Iohannis dupa încheierea mandatului, si pentru care ar urma sa se cheltuiasca circa 9 milioane de euro, ei bine, o dezvaluire chiar de impact major, a facut ca subiectul anterior, al candidaturii aceluiasi presedinte român la functia de secretar general al NATO, sa treaca rapid în plan secund. Evenimentul, asa cum s-a desfasurat el, merita însa din plin o dezbatere mult mai ampla. Pentru ca e despre noi, nu despre el. În primul rând, datorita modului în care a ajuns la cunostinta opiniei publice românesti: prin intermediul unui articol din media de peste ocean, si la care, chestionata de reporterii din România, Administratia Prezidentiala a emis doar o confirmare seaca, dupa o perioada de tacere jenanta. De parca presa aflase un amanunt din viata personala a presedintelui, iar acesta nu catadicseste sa ofere amanunte, lucru la care ar avea tot dreptul. Aici vorbim însa de o candidatura în numele României, nu în nume personal. Si la care presedintele ar fi fost obligat nu numai sa comunice total, ci inclusiv sa lanseze anterior o dezbatere privind oportunitatea unei astfel de candidaturi. Nu doar pentru faptul ca, daca o astfel de candidatura va fi taxata ca ridicola pe plan international, atunci pune întreaga tara într-o postura delicata. Iar românii, cei care l-au ales pe Iohannis de doua ori în fruntea statului, au tot dreptul sa opineze într-o larga dezbatere despre avantajele sau dezavantajele pentru tara ale unei astfel de candidaturi. Iohannis a procedat însa de parca ziaristii au aflat urmatoarea lui destinatie de mers la schi în concediu, si, deh, vede el daca are chef au ba sa ofere detalii despre asta. E „deal”-ul lui, cum s-ar zice, nu al nostru… Are vreo sansa presedintele român în cursa pentru functia de secretar general al NATO în fata mult mai bine cotatului contracandidat Mark Rutte, premierul olandez? O întrebare ce pare aproape prosteasca, câta vreme nimeni nu-i da nici cea mai mica sansa. De ce a intrat însa în cursa? Calculele par a fi altele. Tot mai multe informatii vin sa confirme ca, în realitate, aceasta candidatura a lui Iohannis la NATO nu e decât una „de santaj”. Alegerea secretarului general al NATO se face nu prin majoritate, ci prin unanimitate. Cu alte cuvinte, daca România se opune la alegerea lui Rutte, alegerea nu se poate face. Ce dati la schimb, ca sa votam Rutte, pare a spune România. Ce dati nu României, însa, ci lui Iohannis, ca doar el negociaza, deloc transparent, si doar pentru el. Mai mult, în mediul politic se vorbeste ca târgul intern e facut de mult între Iohannis si Ciolacu: primul sa obtina o functie importanta la nivelul UE cu sprijinul Guvernului Ciolacu, iar premierul actual sa devina viitorul presedinte PSD al tarii. Ce sunt în aceasta negociere, pe persoana fizica, România si PNL? Instrumente, capete de negociere puse pe masa. Atât. De altfel, multi o si spun fatis: Iohannis s-a dovedit cel mai eficient lider PSD: a numit patru premieri social-democrati, o performanta pe care nici Ion Iliescu n-a reusit s-o bifeze. Si daca tot l-am pomenit pe Ion Iliescu, chiar fostul presedinte, dupa ani buni de retragere în anonimat total, vine cu acuzatii inedite la adresa actualului presedinte, într-un interviu-eveniment de zilele trecute: „Eu îi iert pentru greselile facute, dar pe Iohannis nu am sa-l iert, fiindca ce a facut el cu PNL nu este de iertat; ma refer doar strict la demolarea sistemului energetic al României, nu mai vorbesc de instabilitatea politica întretinuta de el”. O acuzatie care va merita investigata mai pe îndelete, probabil. De mai bine de o saptamâna, întreaga presa nationala dezbate subiectul modernizarii unei resedinte din Bucuresti care ar urma sa-i revina ca locuinta oficiala, în calitate de fost sef de stat si la care are dreptul. Singura institutie care nu a comunicat înca nimic pe acest subiect este chiar Presedintia. Motivul s-a aflat, se pare, zilele trecute, în urma unei dezvaluiri a G4Media: contractul pentru renovarea vilei cu 9 milioane de euro, ca si hotarârea de guvern anterioara referitoare la aceste lucrari, au fost secretizate de catre autoritatea în domeniu, ORNISS. Ca urmare, „mucles” pe subiect, cum ar spune un fost ministru: de-acuma e infractiune tot ce facem public pe tema asta. Dincolo de toate aceste decizii oficiale, presedintele sustinut de PNL da o imensa lovitura de imagine si de prestigiu atât institutiei numarul unu în stat, cât si partidului, totul chiar în prag de alegeri. Daca cel de-al doilea aspect se deconteaza electoral, pe primul nu-l mai poate deconta nimeni. Iohannis se va „lafai” ani buni în acea vila de milioane de euro, dar institutia Presedintiei va ramâne cu o pata definitiva în perceptia publica. Institutia cu rol primordial de echilibrul politic national iese sifonata si compromisa în urma sforilor trase în folos propriu de un sef temporar. Urâta iesire din scena a unui viitor fost presedinte. România lucrului prost facut…