![Directoarea Şcolii ”Nicolae Titulescu”, unde un elev ar fi fost violat, a demisionat Directoarea Şcolii ”Nicolae Titulescu”, unde un elev ar fi fost violat, a demisionat]()
Directoarea Scolii ”Nicolae Titulescu” din Capitala, Iudita Popteanu, si-a înaintat demisia, marti dupa-amiaza, documentul fiind înregistrat la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti.
Demisia directoarei survine în urma acuzatiilor conform carora un elev a fost violat de doua ori, de catre colegi, faptele având loc în incinta scolii. ”Ministerul Educatiei condamna cu fermitate orice act de violenta. Reiteram necesitatea ca toti cei care desfasoara activitati în mediul scolar sa actioneze în interesul superior al copilului, în momentul în care este sesizat un act de violenta”, au transmis reprezentantii Ministerului Educatiei.
Ce spune un comunicat al ministerului Educatiei?
Ministerul Educatiei arata, într-un comunicat de presa referitor la situatia de la Scoala ”Nicolae Titulescu”, ca a dispus efectuarea unei cercetari de catre Corpul de Control din cadrul ministerului.
”La momentul prezentei informari, echipa de control desfasoara o cercetare pentru verificarea managementului unitatii de învatamânt din perspectiva asigurarii sigurantei în scoala. Concluziile cercetarii vor fi facute publice. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti ne-a informat ca, în cursul zilei de astazi, directoarea unitatii de învatamânt si-a înaintat demisia. Documentul este înregistrat la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti”, anunta sursa citata.
Totodata, reprezentantii institutiei precizeaza, referitor la cele mai recente demersuri ale Ministerului Educatiei pentru prevenirea si combaterea violentei în mediul scolar, ca elaborarea ”Procedurii privind managementul cazurilor de violenta asupra anteprescolarilor/prescolarilor/elevilor si a personalului unitatii de învatamânt” a fost urmata de sesiuni de prelucrare cu inspectorii scolari generali, de transmiterea catre inspectoratele scolare judetene si de publicarea de materiale informative privind modalitatea de aplicare.
În plus, actiunile au continuat cu diseminarea materialelor în unitatile de învatamânt, cu prezentarea Procedurii directorilor Centrelor de Resurse si Asistenta Educationala, cu solicitarea ca acestia sa desfasoare ateliere de formare privind aplicarea ei.
”Pâna în data de 31 martie 2024, inspectoratele scolare judetene si Centrele Judetene de Resurse si de Asistenta Educationala vor organiza noi sesiuni de formare cu toti directorii din judete privind aplicarea Procedurii privind managementul cazurilor de violenta asupra anteprescolarilor/prescolarilor/elevilor si a personalului unitatii de învatamânt. Toate unitatile de învatamânt preuniversitar vor afisa materialele vizuale de informare disponibile pe site pâna în data de 15 martie 2024”, adauga Ministerul Educatiei.
ISJ si CJRAE vor acorda sprijin de urgenta
De asemenea, inspectoratele scolare judetene vor monitoriza aplicarea Procedurii si incidenta cazurilor de violenta în acord cu prevederile în vigoare. În scolile cu un numar ridicat de cazuri de violenta înregistrate, ISJ si CJRAE vor acorda sprijin de urgenta pentru planificarea si desfasurarea unor masuri de prevenire si combatere a cazurilor de violenta. Scolile identificate si masurile luate vor fi raportate Ministerul Educatiei pâna în 31 martie 2024.
Potrivit sursei citate, în acest efort inspectoratele scolare judetene, Centrele Judetene de Resurse si Asistenta Educationala si unitatile de învatamânt trebuie sa colaboreze cu Birourile de Siguranta Scolara si Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, în acord cu Planul National Cadru de Actiune semnat în septembrie 2023. De asemenea, structurile de conducere de la nivelul unitatilor de învatamânt si al inspectoratelor scolare sunt obligate sa se implice pentru identificarea celor mai bune masuri, atunci când sunt semnalate cazuri de agresiune în mediul scolar.
”Ministerul Educatiei condamna cu fermitate orice act de violenta. Reiteram necesitatea ca toti cei care desfasoara activitati în mediul scolar sa actioneze în interesul superior al copilului, în momentul în care este sesizat un act de violenta. Responsabilitatea pentru diminuarea violentei în mediul scolar apartine tuturor celor implicati în viata scolii”, a subliniat Ministerul Educatiei.
SURSA FOTO: fanatik.ro