Împăratul gol „cu optzeci de testicule şi o zvastică tatuată pe gland”

Mesajul subteran al poetului, descifrat angro, ar fi acela ca toata puterea, credinta si bogatia lumii se intersecteaza în acest punct ultrasensibil, generator de frustrari si energii din zona organismului uman, punct ce suplineste, într-un fel, cel de-al treilea ochi sau glanda pineala, loc tainic din creierul uman unde se nasc viziuni, clarviziuni, precognitii si experiente de decorporare. Dar oare de ce poetul a omis sa înscrie numele lui Buddha, pe cel al lui Nietzsche si cel al lui Freud în aceasta zona? Prin intermediul lui Bogdan Cretu, antologia de poezii a lui O. Nimigean „p tlkmnd alba ai btn d POWER”, aparuta la Ed. Cartier din Chisinau, prefatata si îngrijita tot de Bogdan Cretu – caruia tin sa-i multumesc pe aceasta cale pentru efortul facut, îi multumesc si lui Ovidiu pentru ca mi-a trimis-o printr-un astfel de mesager – a ajuns de la târgul de carte Gaudeamus la Casa Muzeelor situata pe strada Vasile Alecsandri din Iasi, iar de aici, dupa o preumblare pe strazile napadite de frunze ale dulcelui nostru târg, a ajuns, în sfârsit, pe strada Petre Ispirescu, colt cu Creanga, adica la destinatar. M-am bucurat nespus de mult primind acest volum. Si asta nu doar pentru faptul ca aflându-se la Paris, poetul O. Nimigean nu a uitat de prietenii sai din Iasi, si implicit de mine. Tin la el si la modul sau de a-si asuma conditia de poet într-o lume din ce în ce mai agitata. O. Nimigean e deopotriva ludic si lucid, dar si extrem de anxios totodata. Luciditatea si ludicul sau nu-l salveaza sa-si puna întrebari esentiale si sa-si traiasca angoasele la cea mai înalta cota. Caci ludicul sau îmbraca o forma launtrica. El vine din subconstient si faptul acesta îl determina sa se încarce de tensiuni nebanuite aproape în fiecare fraza. Scrisul sau electrizeaza nervii. Electrizeaza pâna si virgulele si punctele din propozitiile, si frazele sale, care, la un moment dat, tocmai din pricina acestei tensiuni, par puse pe bigudiuri si asamblate prin intermediul unor ace de siguranta ascutite. Nici prepozitiile, nici verbele aduse parca direct de la abator, nici substantivele comune, nici adverbele nu pot ascunde starea sa de nervozitate pe care o traieste poetul. Caci, „manipulând locurile comune”, dupa cum afirma criticul Bogdan Cretu, textele lui O. Nimigean transmit cititorului „o senzatie de apasare, de strivire a eului”, fapt definitoriu pentru poezia sa. Plecând de aici, putem afirma ca ludicul sau îmbraca forme expresioniste. „Literatura lui O. Nimigean – afirma Bogdan Cretu, punând din nou punctul pe i –, indiferent de gen, recicleaza toate conventiile posibile si imposibile pentru a le suspenda si dizolva prompt, atunci când vocea sa inconfundabila se face auzita.” Locurile comune si convectiile de care uzeaza O. Nimigean nu sunt suspendate oriunde, ci într-un gol existential, iar dizolvarea lor are loc într-o baie de acid sulfuric. De aici si senzatia de crispare, de sarcasm, si de agresiune interioara ce razbate în surdina si în exterior, contaminând cititorul... Dar iata, de pilda, cum suna câteva fragmente extrase din antologia sa: „Bazaltul feminin, melancolic, senzual si alunecos. Granitul flagrant, spart, fres, cu mirosul lui usor piparat. Calcarul confesor, muiat în biocurenti. Bucuria lui cînd îl zgîrii cu unghia, cînd îi frec si-i netezesc muchiile. Verdele lesinat al prazopalului. Pietrele slefuite pîna la senzatia ca pielea mea si suprafata lor s-au contopit. Rachita de la marginea Somesului. Ascunzînd în trunchi o arteziana înceata”. Si dupa aceasta contemplatie facuta în interiorul materiei, având, probabil, ca punct de plecare o amintire – rachita de pe malul Somesului – urmeaza si rememorarea senzatiilor datorate claustrarii, percepute la un mod cât se poate de acut, ca pe o explozie de bucurie angelico-demonica: „Astept printre ramuri într-un copac lichid. Aud hîrtia care fosneste, pepenele care geme, colina care mormîie. Ma întreb de ce se bucura cîinii la vederea mea, de ce se tolanesc cu burta în sus, de ce sar si latra vesel si fac tumbe? De ce ma priveste veverita de dupa tulpina, în cumpana daca sa apuce sau nu aluna din palma întinsa?” Si acum, iata si un alt fragment la fel de percutant, în care labirintul social continua pe cel politic si pe cel religios, pictat în culori si linii tari, expresioniste, amintind de un zid acoperit de graffiti: „Împaratul e gol. Are optzeci de testicule si o zvastica tatuata pe gland. Si secera si ciocanul tatuate pe gland. Si chipul Mîntuitorului tatuat pe gland. Si numele Profetului tatuat pe gland. Si steaua lui David tatuata pe gland. Si Goldman Sacs tatuat pe gland. Si Rapirea din serai tatuata pe gland”. Faptul ca numele celei mai mari firme de holding bancar din lume, The Goldman Sachs Group, Inc., fondata în 1869, numita adesea doar Goldman Sacs, având drept sediu un imobil impresionant din Manhattan, cu oficii si sucursale pe tot mapamondul, apare alaturi de chipul lui Iisus, de numele Profetului si de steaua lui David, tatuate în zona cea mai sensibila a aparatului de reproducere feminin sau masculin (poetul nu precizeaza daca glandul sau e de natura feminina sau masculina), într-o zona erogena, având capacitatea de-a induce orgasmul, ne acopera de fiori. Descifrarea unei astfel de viziuni de natura ancestrala ne trimite cu gândul la miturile si simbolurile mayase sau la anumite simboluri tantrice. Mesajul subteran al poetului, descifrat angro, ar fi acela ca toata puterea, credinta si bogatia lumii se intersecteaza în acest punct ultrasensibil, generator de frustrari si energii din zona organismului uman, punct ce suplineste, într-un fel, cel de-al treilea ochi sau glanda pineala, loc tainic din creierul uman unde se nasc viziuni, clarviziuni, precognitii si experiente de decorporare. Dar oare de ce poetul a omis sa înscrie numele lui Buddha, pe cel al lui Nietzsche si cel al lui Freud în aceasta zona? Deocamdata ma opresc în acest punct cu prezentarea cartii lui Ovidiu Nimigean, intitulata „p tlkmnd alba ai btn d POWER”, titlu straniu, marca Nimigean, care ar merita sa fie pus si el sub lupa si descifrat în amanunt, dupa cum ar trebui decriptate si insolitele fotografii ale poetului si prozatorului, si, as zice, pictorului, Dan Ciupureanu, nascut în anul 1983 la Craiova, unde a „avut o viata grea”, si unde „sase baieti posteam o tigara”, drept pentru care, ca sa scape de frustrari si saracie, a emigrat,în urma cu mai bine de zece ani, în Franta. Idolii sai literari sunt: Daniil Harms, Venedikt Erofeev, tatal sau, poetul Ionel Ciupureanu, si O. Nimigean. Fotografiile si colajele ce ilustreaza volumul lui O. Nimigean, una dintre ele fiind cea în care presedintele Emanuel Macron sta sub o umbrela contemplând absent, din semiprofil, confruntarea dintre fortele de ordine, înarmate pâna-n dinti, si protestanti, sau colajul fotografic unde apare silueta presedintelui Iohannis, în mijlocul unor ruine, strajuite în fundal de imaginea Elenei Ceausescu, stând în genunchi, cu mâinile legate la spate, si a cadavrului lui Nicolae Ceausescu, strapuns de gloante, vegheat de rufele întinse la uscat într-un balcon mizer, ilustreaza cât se poate de bine atmosfera sumbra, deprimanta, degajata de paginile volumului lui O. Nimigean. Ma voi opri aici, nu însa înainte de-a schita din câteva linii frânte, în consonanta cu spiritul sau nonconformist, profilul liric al lui Nimigean. Si pentru asta, voi apela din nou la cuvintele lui Bogdan Cretu, care spune ca „înca de la prima carte, Scrieri alese, O. Nimigean este un poet post-apocaliptic (Bogdan Cretu foloseste termenul de tartor), dar si mentorul Clubului 8 si al multora dintre scriitorii care s-au lansat la Iasi, si nu numai, în ultimii 30 de ani”. Fapt cât se poate de real. Nimeni nu-i poate nega calitatea de mentor lui O. Nimigean. În acest sens, si azi autoritatea sa e adânc implementata în psihologia si mentalitatea tinerilor generatii. Putini dintre scriitorii ieseni s-au bucurat de aceasta recunoastere din partea confratilor mai tineri. Poate doar Mihai Ursachi, dar asta pe la mijlocul si sfârsitul anilor saptezeci. Într-un fel, prin spiritul sau incisiv, persuasiv, dar si autoritar, O. Nimigean i-a continuat munca. În perioada anilor saptezeci, în jurul lui Mihai Ursachi s-a format disidenta ieseana, si când spun asta ma gândesc la Dan Petrescu, la Luca Pitu, la Liviu Antonesei, la Liviu Cangeopol, dar si la alti scriitori si oameni de cultura ieseni. Toti au iesit, cu sau fara voia lor, din mantaua lui Ursachi. El le-a impus o anumita linie de conduita. Nici un compromis ideologic nu a fost posibil în perioada comunismului în lumea literara ieseana atât timp cât a existat Ursachi. Chiar si dupa plecarea sa în America influenta sa a ramas aproape intacta. Abia dupa revenirea lui în tara, încet-încet aura, din pricina blazarii si a unei boemii incoerente si sterile, aura lui s-a dezumflat încetul cu încetul. Azi, poetul Mihai Ursachi e aproape ignorat de lumea literara ieseana. Generatia tânara nu-l cunoaste. Iar cea de mijloc si-a pervertit opiniile, orientându-si antenele spre poezia tandru-jucausa a lui Emil Brumaru. Spre deosebire de Ursachi, O. Nimigean chiar daca e plecat de mult din tara, stabilindu-se la Paris, traieste actualitatea româneasca la un mod la fel de acut precum multi dintre congenerii lui ramasi în România, taxând de la distanta, derapajele confratilor din lumea literara. Dovada sunt si ultimele sale carti, romanul Radacina de bucsau, Editura Polirom, 2010, (Premiul USR Sibiu, premiile revistelor Observator cultural si Transilvania, Premiul National pentru Roman, Alba-Iulia, Premiul „Cartea anului” al revistei Tiuk, nominalizare la premiile Radio-România), dar si cartea de eseuri O ureche de om pe o spinare de soarece, Editura Polirom, 2020, carti care continua, într-un fel, linia trasata în volumul de eseuri Inertii de tranzitie, altruisme & bahluviuni literare, aparut la Editura Vremea în 2006. Crezul sau artistic ce presupune libertatea absoluta de expresie, excluzând orice compromis de ordin politic sau social, e exprimat cât se poate de limpede într-un paragraf din O ureche de om pe o spinare de soarece: „A-ti construi o casa izolata perfect, un bunker subteran, nu pentru a te adaposti de bomba atomica, ci pentru a petrece acolo zilnic, un sfert de ora singur. Te înspaimânta, dar ai totusi nevoie de asemenea vacuole de noncomunication”. Sunt sigur ca pentru a se curata de perversiunea lumii din ce în ce mai nocive în care traim, O. Nimigean si-a construit în interiorul sau, nu oriunde, ci chiar la Paris, un astfel de refugiu.   Nichita Danilov este scriitor si publicist